Intră acum și în grupul de
În cadrul ședinței extraordinare de miercuri a Consiliului Local Suceava, primarul Vasile Rîmbu a adus în discuție propunerile guvernamentale privind reducerea cheltuielilor publice, cu accent pe diminuarea personalului și a cheltuielilor de funcționare.

Primarul a subliniat complexitatea și sensibilitatea acestor măsuri, care ar putea avea un impact semnificativ asupra comunității locale.
„Știm foarte clar că reducerea cheltuielilor de personal se poate face doar prin disponibilizări, ceea ce înseamnă o concentrare sporită pe optimizarea cheltuielilor de funcționare”, a declarat Vasile Rîmbu.
Acesta a precizat că reducerea cheltuielilor de funcționare ar implica diminuarea fondurilor alocate pentru salubrizare, reparații stradale, ajutoare pentru energia termică, transportul gratuit al elevilor și studenților, precum și susținerea suplimentară a învățământului, peste alocările Ministerului Educației.
Primarul a evidențiat și necesitatea rambursării creditelor contractate pentru dezvoltarea orașului, alături de finanțarea utilităților și cofinanțarea proiectelor europene.
„Sporirea veniturilor este limitată, având în vedere sarcina fiscală deja mare suportată de cetățeni”, a spus Rîmbu.
El a apreciat că municipalitatea va trebui să fie inspirată în gestionarea cheltuielilor, dar fără a ignora posibilitatea unor ajustări suportabile la nivelul veniturilor.
„Vedeți că ambele laturi sunt extrem de delicate și trebuie să fim inspirați în a aborda ambele căi pentru că dacă ne gândim la sporirea părții de venituri, marja noastră de manevră e destul de limitată, gândindu-ne la faptul că sarcina fiscală a cetățenilor noștri este destul de grea și am fi mult mai jenați să abordăm latura asta, cu toate că nu avem cum să o ignorăm, dar ea trebuie să fie suportabilă și atunci trebuie să ne gândim la cheltuieli”, a explicat primarul.
Intră acum și în grupul de