Intră acum și în grupul de
În perioada 11-13 septembrie 2025, stațiunea Albena din Bulgaria a găzduit competițiile dedicate subjuniorilor, juniorilor și tineretului din cadrul celei de-a 46-a ediții a Campionatului Mondial de Skandenberg. România a fost reprezentată de sportivii Clubului Sportiv Bucovina Skandenberg, care au obținut rezultate remarcabile, urcând pe podiumul mondial.




Bogdan Tarnovietchi a cucerit medalia de bronz la categoria 110 kg tineret, braț drept, iar Cosmin Lupu a obținut același loc la categoria +110 kg tineret, braț drept.
Performanțele celor doi tineri au adus tricolorul românesc pe podium, confirmând calitatea și dedicarea școlii de skandenberg din Bucovina.
Alți sportivi ai clubului au avut evoluții solide, ratând la limită podiumul, dar demonstrând un nivel ridicat de pregătire și un potențial promițător pentru viitoarele competiții internaționale.
Miercuri, 17 septembrie 2025, cinci sportivi seniori ai CS Bucovina Skandenberg pleacă spre Albena pentru a concura în categoria rezervată celor mai puternice brațe din lume.
„Rezultatele obținute de juniori și tineret ne dau încredere. Seniorii sunt pregătiți să continue tradiția și să arate valoarea României pe scena mondială,” a declarat președintele CS Bucovina Skandenberg, Andrei Chipreanov, care a transmis mulțumiri sponsorilor Sergiu Spița, Tudor și Ion, ce au asigurat condițiile necesare participării echipei la acest campionat de prestigiu.
Intră acum și în grupul de