Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava a aprobat, joi, în ședință extraordinară, rectificarea bugetului județean și a alocat localităților din județ o sumă de 15,5 milioane de lei, în condițiile în care nevoile tuturor primăriilor sunt mari.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat în cadrul ședinței din economiile pe care administrația județeană le-a făcut se alocă o sumă importantă de bani localităților.
„Din economiile pe care am reușit să le facem la Consiliul Județean, am alocat o sumă importantă pentru localitățile din județul Suceava. Cred că e pentru prima dată când alocăm bani pentru toate localitățile. Știu că necesarul este foarte, foarte mare în acest moment. Cred că aproximativ 150 de milioane ar fi necesarul pentru toate localitățile din cererile făcute, formulate de UAT-urile din județul Suceava. Am alocat bani la toate UAT-urile din județ. Cred că suntem singurul consiliu județean în acest moment care face o rectificare și alocă bani din fondul de rezervă pentru localitățile din județul Suceava”, a spus Șoldan.
El a subliniat că poate că sunt multe lucruri de făcut în județul Suceava, dar în același timp nu poate să lase deoparte pe colegii primari.
„Nu știu dacă toată lumea e mulțumită și nu cred că are cum să fie toată lumea mulțumită, dar din puținul nostru am reușit să ajutăm toate localitățile din județul Suceava și cred că asta este cel mai important”, a spus Șoldan.
Liderul grupului PNL din CJ Suceava, Tudor Plăcintă, a spus că ar fi fost bine dacă ședința se făcea în mod fizic fiind vorba de alocări importante de sume, dar președintele CJ Suceava a subliniat că a discutat cu majoritatea primarilor din județ, iar nevoia era urgentă motiv pentru care a preferat ca ședința să se facă online și să nu fie nevoiți consilierii județeni să se deplaseze ore pentru un singur punct de pe ordinea de zi.
„Sunt de acord cu dumneavoastră, poate ar fi fost mai bine să fie într-o ședință în format fizic, doar că am discutat cu marea majoritate a primarilor din județul Suceava și nevoia este urgentă și foarte mare în acest moment, fiindcă, într-adevăr, am spus că e o sumă mică, 15 milioane, dar cu siguranță erau proiecte care puteau fi finanțate, de Consiliul Județean, dar în acest moment colegilor din județ a fost urgentă și de asta am reușit să facem acest lucru”, a spus Șoldan.
Întrebat dacă repartizarea sumelor a fost făcută corespunzător pentru fiecare localitate în condițiile în care unii primari primesc sume mai mari pentru că sunt de la PSD, Șoldan a răspuns că el este președintele tuturor și că nu a făcut discriminări.
„Eu ceea ce am declarat și fac și de asta ajut pe toată lumea”, a spus președintele CJ Suceava care a reamintit că în vechea administrație alocările s-au făcut ținând cont de criterii politice și unele localități au fost pedepsite.
El a exemplificat cu comuna Baia, cu primar PSD, care a primit în patru ani 400.000 de lei, iar comuna Capu Câmpului, care este la jumătate cam mărime și apropiată de comuna Baia, a primit 1.400.000 lei.
„Acum, cum spuneți dumneavoastră, faptul că colegii dumneavoastră în legislatura anterioară i-au pedepsit, eu încerc să corectez lucrul ăsta. De asta, astăzi, inclusiv Capul Câmpului primește 75.000 de lei și comuna Baia primește 150.000. Nu putem corecta, dar să știți că s-au format unele decalaje în județul Suceava și trebuie să recunoaștem lucrul ăsta. Sunt comune care au primit mai mulți bani de la Consiliul Județean și comune care au primit foarte puțin bani și atunci nu au avut cum să se dezvolte echitabil”, a spus Șoldan.
El a mai explicat că alocările s-au făcut și în funcție de fondurile pe care le au localitățile din județ, și că sunt comune din județ care au excedent, excedent care s-a format de-a lungul timpului de la alocări foarte mari dela Consiliul Județean.
„Atunci noi am găsit o formulă prin care să îi împăcăm pe toți, să dăm un ajutor financiar, nu foarte mare, repet, dar am făcut de la noi cât trebuie. Într-adevăr, poate că pe final de an, poate cu acești 15 milioane, Consiliul Județean putea asfalta alți 20 de km de drum județean sau mai mult de atât”, a spus Șoldan care a reiterat că alocarea s-a făcut pentru sprijinirea localităților din județ.
Intră acum și în grupul de





