Intră acum și în grupul de
Autostrada Moldovei (A7) va avea punctul final în municipiul Suceava.
Potrivit informațiilor obținute de APIX.ro, CNAIR a decis ca întregul sector Suceava – Siret (aproximativ 56 km) să fie reproiectat și construit exclusiv ca drum expres, renunțând la cei 26,4 km inițial prevăzuți ca autostradă (tronsonul Suceava – DN2H).
Decizia ar fi fost comunicată deja proiectantului Search Corporation, care a primit în octombrie sarcina de a revizui complet studiul de fezabilitate finalizat în prima parte a anului.
Motivul oficial invocat de CNAIR: „optimizarea costurilor investiționale și maximizarea beneficiilor, cu accent pe asigurarea mobilității militare în cadrul programului SAFE (Acțiunea pentru securitatea Europei)”, potrivit sursei citate care a consultat un document al CNAIR.
„Retrogradarea” la drum expres vine în contextul în care Guvernul a propus 4,1 miliarde euro din fondul european de apărare SAFE, dintre care peste 3 miliarde euro sunt alocați pentru tronsoanele Pașcani – Suceava – Siret și Pașcani – Iași – Ungheni.
Lista finală va fi aprobată la sfârșitul lunii noiembrie.
Ce înseamnă concret schimbarea:
- Cei 10 km de la ieșirea din Suceava (care vor funcționa și ca variantă ocolitoare nord-estică) rămân la profil de drum expres, dar cu standarde ridicate
- Întregul traseu până la granița cu Ucraina (Siret) va avea 2×2 benzi, separare de sensuri, noduri denivelate, dar fără bandă de urgență continuă și cu lățime mai mică (aprox. 21-22 m față de 26-28 m la autostradă)
- Costurile scad semnificativ – estimarea inițială pentru întreg sectorul era de circa 600 milioane euro
Adrian Covăsnianu, vicepreședinte al asociației „Moldova vrea autostradă”: „Este o abordare mai pragmatică și mai eficientă. Crește șansa reală de finanțare prin SAFE și de execuție rapidă. Indiferent de profil, sucevenii vor avea legătură modernă directă cu municipiul reședință și cu aeroportul Ștefan cel Mare, lucru pe care Iașul încă nu-l are garantat. Recomandăm însă menținerea culoarului de expropriere la profil de autostradă pentru o eventuală lărgire viitoare.”
Pe traseul Suceava – Siret sunt prevăzute 5 noduri rutiere majore (Suceava Nord, Suceava Vest, Rădăuți, Siret Sud și Siret Nord), 5 viaducte, 27 poduri și 23 pasaje.
Deși studiul de fezabilitate fusese avizat în mai 2025 cu sector mixt (autostradă + drum expres), CNAIR a ales varianta integral drum expres – singurul caz de acest gen dintre proiectele mari de infrastructură din țară.
Suceava ar putea rămâne astfel conectată la rețeaua de autostrăzi a României prin A7, iar legătura până la frontieră se va face pe un drum expres modern, cu șanse mult mai mari de finalizare în următorii 5-7 ani.
Intră acum și în grupul de






