Intră acum și în grupul de
Cu prilejul Zilei Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a transmis un mesaj intitulat „Decalog la Ziua Bucovinei”, în care propune zece principii duhovnicești și civice pentru păstrarea identității și frumuseții acestei provincii istorice.

„Privește Bucovina ca pe un spațiu al prezenței lui Dumnezeu în istorie, pentru că fiecare loc în care oamenii trăiesc în pace și în credință este mărturie a iradierii harului”, începe ÎPS Calinic, subliniind că Unirea din 1918 a fost „o lucrare sinergică între voia divină și strădania omului”.
Cele zece puncte ale Decalogului îndeamnă la:
- cinstirea mănăstirilor „Țării Fagilor” ca respirație spirituală a neamului
- primirea diversității etnice și religioase ca dar al comuniunii
- apărarea frumuseții naturale și culturale
- educarea copiilor în credință și iubire de neam
- lucrarea pentru binele comun ca slujire adusă lui Hristos
Mesajul se încheie cu chemarea de a vedea în legământul dintre trecut, prezent și viitor „neîntrerupta împreună-lucrare a oamenilor cu Dumnezeu”
Decalog la Ziua Bucovinei
- Privește Bucovina ca pe un spațiu al prezenței lui Dumnezeu în istorie, pentru că fiecare loc în care oamenii trăiesc în pace și în credință este mărturie a iradierii harului.
- Cinstește Unirea din 28 noiembrie 1918 ca pe o lucrare sinergică între voia divină și strădania omului, fiindcă istoria nu este întâmplare, ci dialog între libertatea omului și pronia lui Dumnezeu.
- Cercetează mănăstirile din Țara Fagilor, căci ele au fost și sunt respirația spirituală a neamului în care s-a păstrat nu doar rugăciunea, ci și sufletul românesc, adăpostit în frumusețea liturgică și în simplitatea smerită.
- Arată prin faptele tale că identitatea adevărată a unei comunități izvorăște din credință, întrucât fără adâncimea acesteia omul devine dezrădăcinat, iar poporul își pierde chipul lăuntric.
- Primește diversitatea Bucovinei ca pe o chemare la comuniune, nu ca pe o pricină de dezbinare, știind că Dumnezeu a dorit ca oamenii să se îmbogățească unii prin alții, nu să se înstrăineze.
- Prețuiește tradițiile ca pe o continuitate vie între generații, deoarece tradiția nu este încremenirea în trecut a unui neam, ci viață care curge de la părinți la fii, plină de har și de înțelepciune.
- Apără frumusețea Bucovinei – culturală, spirituală și naturală – ca pe un dar adus înaintea lui Dumnezeu, convins fiind că ceea ce păstrăm cu dragoste rămâne pentru eternitate.
- Educă-ți copiii în lumina credinței, a limbii române și a iubirii față de locul în care Dumnezeu i-a așezat, și nu uita că în sufletul curat al copiilor se plăsmuiește adevărul unei națiuni.
- Lucrează pentru binele comunității ca și cum L-ai sluji pe Hristos Însuși, întrucât orice faptă de sacrificiu, orice sprijin dat fratelui devine o înălțare în comuniune.
- Vezi în legământul dintre trecut, prezent și viitor neîntrerupta împreună-lucrare a oamenilor cu Dumnezeu, căci adevărata continuitate a Bucovinei nu stă doar în acte istorice, ci în iubire, în dăruire și în trăirea frumoasă a credinței.
† Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Intră acum și în grupul de





