Tanar de 33 de ani din Darmanesti, judetul Suceava, batut cu salbaticie de doi consateni

Un tânăr de 33 de ani din localitatea Măreţei, comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava, a fost bătut crunt de alţi doi tineri din aceeaşi localitate şi apoi abandonat într-o baltă de sânge.

Victima a fost găsită, mai mult moartă decât vie, de un consătean, duminică dimineaţă în jurul orelor 10:00, căzută lângă terenul de fotbal din localitate, după aproape şase ore de agonie.

Imediat, tânărul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în stare deosebit de gravă direct la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava. Potrivit declaraţiilor oferite de insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava, victima a fost diagnosticată de medici cu „politraumatisme prin agresiune, traumatism cranio-cerebral grav, comă de gradul VI, hematom subdural fronto-tempo-parietal stâng, ce a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă, edem cerebral difuz, fractură piramidă nazală şi maxilar drept, fractură cominutivă perete inferior orbita dreaptă şi plagă contuză frontală stânga”.

Pentru că viaţa tânărului a fost pusă în primejdie, cercetările au fost preluate de o echipă operativă din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Aceştia au stabilit că duminică în jurul orelor 04:00, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi, doi tineri din Măreţei, de 21 şi respectiv 17 ani, au tăbărât pe victimă cu pumnii şi picioarele lovind-o până au obosit, după care au fugit de la faţa locului.

„În urma măsurilor întreprinse, a fost identificat agresorul de 21 de ani, în cauză desfăşurându-se activităţi pentru prinderea şi a celuilalt suspect”, ne-a mai declarat Ionuţ Epureanu.

Față de tânărul prins, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de „omor calificat” şi a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de băiatul de 17 ani s-au dispus măsuri de urmărire.