Președintele Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în „Liga mare” europeană: Sistemul ILS CAT III calibrat și operațional tehnic


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” beneficiază, începând de miercuri, de cel mai avansat sistem de aterizare instrumentală, ILS CAT III, care permite operațiuni în condiții de vizibilitate foarte redusă.

În cursul zilei de ieri, echipamentele recent instalate au fost calibrate prin zboruri efectuate până târziu în noapte. Rezultatele au confirmat că sistemul corespunde categoriei CAT III, iar datele au fost transmise către ROMATSA. Urmează procedura legală de autorizare, care poate dura până la două luni, până la publicarea noilor condiții în documentul oficial Aeronautical Information Publication (AIP), accesibil piloților și companiilor aeriene.

„De la data publicării, toată lumea va ști că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare”, a spus președintele CJ Suceava.

„Lipsa unui sistem de aterizare performant a fost principala problemă care a dus la închiderea bazei Wizz Air de la Suceava în 2023”, a reamintit președintele Șoldan, citându-l pe directorul general Wizz Air Malta, Mauro Peneda. „Astăzi, această problemă este, în sfârșit, rezolvată. Și am rezolvat-o chiar din primul an de mandat.”

Investiția rezolvă o problemă cronică a aeroportului sucevean, afectat frecvent de ceață și vizibilitate scăzută în sezonul rece, și plasează Suceava alături de marile aeroporturi europene în ceea ce privește siguranța și fiabilitatea operațiunilor.

Președintele Șoldan a precizat că modernizarea continuă: în următoarele săptămâni va fi lansată licitația pentru construcția Terminalului 3, cu o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați – cea mai mare investiție din istoria aeroportului.


Intră acum și în grupul de