Intră acum și în grupul de
În intervalul 17 februarie, ora 10:00 – 19 februarie, ora 10:00, meteorologii anunță o perioadă cu vreme deosebit de rece, precipitații moderate cantitativ și condiții de iarnă accentuată în sudul, centrul și estul României.

Conform informării emise de Administrația Națională de Meteorologie, marți (17 februarie) temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 4 grade în regiunile extracarpatice. Miercuri, vremea rece se va menține în special în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea, unde maximele vor oscila între -6 și 0 grade. Minimele nopților vor fi negative în toată țara, între -8 și 0 grade.
Precipitațiile vor fi prezente îndeosebi în sud, centru și est. Marți acestea vor fi mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), urmând ca ulterior să predomine ninsorile. Se va depune un strat de zăpadă consistent, în medie de 5…15 cm, iar local se pot acumula 20…30 cm. Cantitățile de apă estimate sunt de 10…20 l/mp, izolat peste 25 l/mp. Pe arii restrânse există risc de polei sau ghețuș.
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45…65 km/h, începând de marți în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, apoi extinzându-se în cea mai mare parte a teritoriului. În sud și est va fi viscol, cu vizibilitate redusă.
Intră acum și în grupul de





