Intră acum și în grupul de
Un băiat în vârstă de doar 10 ani a fost lovit de un autoturism, miercuri, în localitatea Corocăiești, comuna Verești.
Accidentul s-a produs în condiții care urmează a fi stabilite de polițiști.
La fața locului au fost trimise de urgență două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava: un echipaj de tip B, aflat mai aproape, din zona Udești, și un echipaj de tip C (cu medic) din municipiul Suceava.
Conform informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava, dr. Dan Teodorovici, copilul este conștient, dar prezintă politraumatisme severe:
fractură de humerus stâng
fractură de femur stâng
traumatism cranio-cerebral minor
traumatism toraco-abdominal
suspiciune de fractură de bazin.
El a fost stabilizat la locul accidentului și transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul rutier și pentru identificarea cauzelor care au condus la producerea acestuia.
Intră acum și în grupul de





