Intră acum și în grupul de
Un accident rutier a avut loc vineri seara, 27 februarie 2026, la ieșirea din municipiul Suceava spre localitatea Adâncata.



Potrivit slt Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.
La fața locului intervin de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD B2, sprijinite de două ambulanțe SAJ ale Serviciului Județean de Ambulanță Suceava.
În autoturism se aflau patru persoane: un adult și trei minori. Toți cei implicați sunt conștienți și cooperanți, fiind evaluați și monitorizați în continuare de echipajele medicale și paramedicale prezente la locul accidentului.În urma evenimentului rutier, doi minori sunt transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Cauzele exacte ale producerii evenimentului rutier urmează să fie stabilite de polițiștii rutieri care efectuează cercetări la fața locului.
Intră acum și în grupul de





