Intră acum și în grupul de
O tânără în vârstă de 18 ani și 7 luni a decedat marți, în jurul orei 17:20, după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Evenimentul tragic s-a produs în jurul orei 16:25. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj medical, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, pacienta a intrat în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au deschis imediat o anchetă. Din primele verificări efectuate la fața locului nu au rezultat elemente care să indice un act infracțional cu intenție (sinucidere sau omor).
În consecință, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca Parchetul competent să dispună măsurile procedurale necesare. Ancheta va stabili toate circumstanțele producerii evenimentului, inclusiv dacă au existat factori externi sau neglijențe care au contribuit la tragedie.
Polițiștii suceveni au transmis sincere condoleanțe familiei îndurerate a tinerei.
Intră acum și în grupul de






