Elevii suceveni au obținut rezultate de excepție la Olimpiada Națională de Limba Engleză: un premiu I și calificarea la etapa internațională găzduită de Suceava


Intră acum și în grupul de

Elevii județului Suceava au obținut rezultate de excepție la Olimpiada Națională de Limba Engleză, desfășurată în perioada 5–8 aprilie 2026 la Brașov, confirmând încă o dată nivelul ridicat al pregătirii academice din școlile sucevene.

Lotul județului Suceava a revenit cu următoarele distincții:

Premiul I

  • Costîn Ecaterina, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Profesoare îndrumătoare: Butnaru Camelia și Fomin Ana Maria

Premiul al III-lea

  • Dănilă M.G. Carla-Gabriela, clasa a X-a, secțiunea B, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava Profesoare îndrumătoare: Bucaciuc-Mracica Elisabeta și Crețu Alina-Elena
  • Alboiu Andrei, clasa a XII-a, secțiunea A, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Profesoară îndrumătoare: Fodor Mihaela

Mențiuni

  • Șerban Mara, clasa a X-a, secțiunea A, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Profesoară îndrumătoare: Salciuc Laura
  • Palaghianu C. David, clasa a XI-a, secțiunea A, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava Profesoară îndrumătoare: Crețu Alina-Elena

Un moment de mare bucurie și mândrie este calificarea elevei Costîn Ecaterina la Olimpiada Internațională de Limba Engleză, care se va desfășura la Suceava în perioada 6–12 septembrie 2026. Evenimentul va fi organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, sub coordonarea doamnei inspector școlar pentru limbi moderne – limba engleză, prof. Gabriela Parascheva Hisem.

Elevii suceveni au fost însoțiți de doamnele profesoare Cosovanu Natalia (Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți) și Haiura Paula-Iuliana (Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți), care au asigurat coordonarea lotului județean.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava transmite felicitări tuturor elevilor, profesorilor îndrumători și însoțitori, precum și părinților pentru sprijinul acordat, subliniind că aceste rezultate reprezintă rodul unui efort susținut și al unei pregătiri de calitate.


Intră acum și în grupul de