Conferință de referință la Suceava: experți din Belgia și România discută rezistența antimicrobiană, una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății globale


Intră acum și în grupul de

Rotary Club Suceava Cetate organizează vineri, 17 aprilie 2026, începând cu ora 12:00, o conferință internațională dedicată rezistenței antimicrobiene (AMR) – una dintre cele mai serioase provocări ale sănătății publice la nivel mondial.

Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul Nicolae Botan (Corp D) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și se adresează medicilor, cercetătorilor, studenților și publicului larg interesat de sănătate, educație medicală și probleme globale contemporane.

Invitatul special al conferinței este prof. Dimitri Van der Linden, medic specialist în boli infecțioase pediatrice la Cliniques Universitaires Saint-Luc din Bruxelles (Belgia). Acesta va susține prelegerea principală intitulată „One Health on Two Wheels: From Thessaloniki to Stockholm to Tackle Antimicrobial Resistance and Build Microbiology Capacity in Mbujimayi, DRC”.

Prezentarea va evidenția abordarea interdisciplinară „One Health”, care subliniază legăturile strânse dintre sănătatea umană, cea animală, agricultură și mediu în apariția și răspândirea rezistenței la antimicrobiene. Prof. Van der Linden va prezenta și o inițiativă europeană inedită: o expediție pe bicicletă de la Salonic la Stockholm, menită să crească gradul de conștientizare asupra AMR și să sprijine dezvoltarea capacității de diagnostic microbiologic într-o zonă vulnerabilă din Republica Democrată Congo.

Programul conferinței este structurat în două părți distincte:

  1. Partea științifică – va include deschiderea oficială susținută de dr. Monica Terteliu, șefa Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și membru Rotary Club Suceava Cetate, alături de Loredana Proțiencu, președintele Rotary Club Suceava Cetate 2025–2026. Vor urma prelegerea invitatului belgian și intervenții ale unor reprezentanți ai mediului universitar și medical sucevean.
  2. Partea „Omul – inspirație” – va aduce în prim-plan dimensiunea umană a profesiei medicale, cu o prezentare despre parcursul personal al prof. Dimitri Van der Linden, un mesaj motivațional adresat tinerilor și o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri.

Prin acest eveniment, Rotary Club Suceava Cetate își reafirmă angajamentul de a facilita dialogul între comunitatea academică, mediul medical și societate, promovând educația, prevenția și cooperarea internațională în domeniul sănătății.


Intră acum și în grupul de