Intră acum și în grupul de
O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost surprinsă, duminică seara, de trenul IR 1831 (Timișoara – Iași) pe raza localității Stroiești.

Potrivit slt. Radu Gabriel din Cadrul ISU Suceava, din nefericire, victima a suferit leziuni incompatibile cu viața.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Traficul feroviar a fost blocat temporar.
Cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale tragicului accident sunt efectuate de polițiști.
Intră acum și în grupul de





