Acasă Actualitate Vicepreședintele CJ Suceava Stelian Simeria, de Ziua Eroilor: „Eroii nu au nevoie...

Vicepreședintele CJ Suceava Stelian Simeria, de Ziua Eroilor: „Eroii nu au nevoie de discursuri complicate. Au nevoie să nu fie uitați”


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Stelian Simerea, a participat joi, 21 mai 2026, la ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Eroilor, organizată la Monumentul Eroilor Români din Cimitirul „Pacea” al municipiului Suceava.

În alocuțiunea sa, Stelian Simerea a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de toți cei care și-au jertfit viața pentru apărarea țării, subliniind obligația generațiilor actuale de a păstra vie memoria eroilor.

„Îi comemorăm astăzi pe toți cei care au murit pentru apărarea țării. Oameni care au pus datoria înaintea propriului interes. Libertatea, unitatea și siguranța de care ne bucurăm astăzi nu au venit de la sine. Au fost câștigate în perioade grele, de generații care au înțeles ce înseamnă responsabilitatea față de țară”, a afirmat vicepreședintele CJ Suceava.

El a accentuat că astăzi nu vorbim doar despre trecut, ci despre datoria morală față de cei care au făcut posibil prezentul:

„Eroii nu au nevoie de discursuri complicate. Au nevoie să nu fie uitați. Iar cea mai sinceră formă de respect față de memoria lor este felul în care ne facem fiecare datoria, cu seriozitate, responsabilitate și respect pentru oamenii de lângă noi.”

Stelian Simerea a încheiat intervenția sa evocând unitatea ca factor esențial al rezistenței naționale:

„Lecția celor pe care îi comemorăm astăzi rămâne importantă: în momentele grele, România a rezistat atunci când oamenii au știut să fie uniți.”

Ceremonia de la Cimitirul „Pacea” s-a desfășurat în contextul Zilei Eroilor, sărbătorită anual la 21 mai, de sărbătoarea Înălțării Domnului, și a reunit autorități locale, reprezentanți ai instituțiilor militare, veterani și membri ai societății civile.


Intră acum și în grupul de