Intră acum și în grupul de
Traficul rutier pe DN 17 va fi restricționat temporar în zona km 225+022, localitatea Păltinoasa din cauza unor lucrări de reparații la trecerea la nivel cu calea ferată.
Potrivit anunțului CNAIR, lucrările se vor desfășura etapizat în perioada 25 – 29 mai 2026, după următorul program:
- Între orele 08:00 – 16:00, traficul se va desfășura pe un singur sens, alternativ, dirijat de piloți.
- În nopțile de 27 și 28 mai 2026, între orele 01:00 – 03:00, traficul va fi complet deviat pe rute ocolitoare, în funcție de tonajul autovehiculului și direcția de deplasare.
Rute ocolitoare:
Pentru relația Gura Humorului – Suceava și retur:
- Autovehicule cu MTMA > 7,5 t: două variante (prin Berchișești – Drăgoiești – Ciprian Porumbescu sau prin Mănăstirea Humorului – Solonețul Nou – Cacica).
- Autovehicule cu MTMA ≤ 7,5 t: deviere prin DN2E și DC 27.
Pentru relația Gura Humorului – Solca și retur (vehicule > 7,5 t):
- Deviație prin Mănăstirea Humorului – Pleșa – Solonețul Nou – Poieni Solca.
Conducătorii auto sunt rugați să respecte cu strictețe semnalizarea temporară, indicațiile piloților și să-și planifice din timp deplasările, luând în calcul timpii suplimentari generați de restricții.
Intră acum și în grupul de






