Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că a fost aprobată documentația de avizare (DALI) pentru modernizarea drumului de piatră care leagă Ițcani de extravilanul localității Lipoveni.








Tronsonul, în lungime de peste doi kilometri, pornește de la intersecția cu DN2/E85 din zona Ițcani și deservește o zonă importantă din extravilanul municipiului Suceava. Drumul a fost preluat recent de la municipalitate în administrarea Consiliului Județean.
„Este un drum degradat, plin de gropi și denivelări, cu sectoare cu lățime variabilă, șanțuri colmatate, semnalizare insuficientă și vegetație care îngustează carosabilul. Oamenii din zonă au așteptat suficient”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Prin acest proiect vor fi executate lucrări ample de modernizare, care includ:
- Reabilitarea completă a carosabilului;
- Realizarea unui sistem eficient de drenaj;
- Amenajarea acceselor la proprietăți;
- Construirea de trotuare pietonale.
Documentația a fost aprobată în ședința ordinară a Consiliului Județean Suceava de joi, 28 mai 2026. Următoarele etape prevăd demararea procedurilor de achiziție publică, astfel încât lucrările să poată începe cât mai curând.
Intră acum și în grupul de





