Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit marți cu cei peste 20 de copii și tineri de la Omnia Ballet, care mâine pleacă spre Irlanda pentru a participa la una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de dans pentru copii și juniori – Dance World Cup 2026.





Competiția se va desfășura în perioada 8 – 18 iulie 2026, la Dublin, iar tinerii dansatori suceveni vor reprezenta cu mândrie atât județul Suceava, cât și România.
„Acești copii ne vor reprezenta în finala mondială. Ei urcă pe scenă prin munca lor, prin talent, disciplină și sacrificiile făcute la antrenamente. Consiliul Județean Suceava este alături de ei și sprijină această deplasare cu 20.000 de lei, prin finanțările acordate în baza Legii 350/2005”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Costurile unei astfel de participări internaționale sunt foarte mari, iar sprijinul Consiliului Județean a fost esențial pentru ca delegația să poată pleca la Dublin.
„Performanța le aparține lor. Noi avem datoria să fim alături de copiii care muncesc, care își urmează visul și care duc numele Sucevei mai departe. Le ținem pumnii și le dorim mult succes!”, a adăugat președintele CJ Suceava.
Acest sprijin se înscrie în efortul mai amplu al Consiliului Județean Suceava, care în 2026 alocă o sumă record de 6,5 milioane de lei pentru 72 de proiecte nonprofit din domeniile sport, cultură, tineret, educație civică, sănătate publică și asistență socială.
Intră acum și în grupul de





