Acasă Actualitate Vasile Rîmbu răspunde acuzațiilor privind actele administrative semnate în absența sa: „Toate...

Vasile Rîmbu răspunde acuzațiilor privind actele administrative semnate în absența sa: „Toate documentele Primăriei respectă legea”


Intră acum și în grupul de

Primarul Municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a transmis un comunicat de presă prin care respinge afirmațiile potrivit cărora actele administrative emise în perioadele sale de concediu ar putea fi nelegale.

„Toate actele administrative emise de Primăria Municipiului Suceava respectă cadrul legal și produc efectele prevăzute de lege”, a subliniat primarul.

Vasile Rîmbu precizează că afirmațiile din spațiul public încearcă să amestece două situații distincte reglementate de Codul administrativ. El explică faptul că, în perioada concediului, nu a fost suspendat din funcție și nu s-a aflat într-o situație de imposibilitate de exercitare a mandatului. În aceste condiții, legea permite primarului să delege, prin dispoziție, o parte din atribuții către viceprimar.

„Aceasta este o procedură administrativă distinctă de situațiile în care viceprimarul devine înlocuitorul de drept al primarului, cazuri expres prevăzute de lege pentru suspendarea mandatului, vacantarea funcției sau imposibilitatea exercitării mandatului”, a explicat primarul.

Vasile Rîmbu afirmă că viceprimarul Dan Ioan Cușnir a exercitat atribuțiile delegate prin dispoziții legale, iar actele emise în baza acestor delegări „respectă cadrul legal și produc toate efectele juridice prevăzute de lege”.

Primarul atrage atenția că aceeași practică a delegării atribuțiilor în perioada concediilor este utilizată și în alte instituții publice, inclusiv la Consiliul Județean Suceava.

„Nu vom alimenta panică și nu vom induce oamenilor ideea că documentele Primăriei ar fi nesigure sau lipsite de valabilitate doar pentru câștig politic. Instituțiile publice au obligația să ofere stabilitate și predictibilitate”, a transmis Vasile Rîmbu.

În comunicat, primarul face referire și la mandatele anterioare, amintind o situație din 2020 când, susține el, au existat neconcordanțe în documentele oficiale transmise Prefecturii privind voturile pentru alegerea viceprimarilor.

„Nu formulăm acuzații și nu tragem concluzii în locul instituțiilor competente. Constatăm doar că este greu să primești lecții despre legalitate de la cei în timpul cărora au existat asemenea neconcordanțe”, a adăugat el.

Vasile Rîmbu subliniază că preferă să se concentreze pe proiecte concrete: investiții, ordine în oraș, atragerea de fonduri europene, recuperarea spațiilor publice și cheltuirea responsabilă a banilor publici.

„Dacă însă vom fi împinși într-o dezbatere construită pe insinuări și acuzații, vom răspunde de fiecare dată cu documente oficiale și cu fapte verificabile”, a conchis primarul Municipiului Suceava.

Declarația vine ca răspuns la criticile formulate recent de consilierul local Lucian Harșovschi privind lipsa unei hotărâri de Consiliu Local pentru desemnarea viceprimarului înlocuitor de drept.


Intră acum și în grupul de