Adrem Invest s-a angajat din nou ca va finaliza centrala termica la Suceava, daca deliberativul local accepta subconcesionarea lucrarilor (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Unul dintre cele mai importante puncte ce va fi supus dezbaterilor în cadrul primei şedinţe ordinare a Consiliului Local Suceava de joi va fi cel reprezentat de solicitarea firmei ADREM Invest de a subconcesiona lucrările de construcţie a noii centrale termice in municipiul Suceava firmei Bioenergie Suceava, societate ce aparţine tot Adrem.

Solicitarea a fost motivată de conducerea firmei prin aceea că doar astfel poate beneficia de creditarea lucrărilor din partea băncilor.

Primarul Sucevei Ion Lungu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că solicitarea băncilor este una foarte corectă, iar contractul încheiat cu firma Adrem Invest permite acest lucru cu acordul a două treimi din consilierii locali. Tocmai de aceea, pentru a evita crearea unor confuzii, conducerea municipalităţii i-a invitat şi pe reprezentanţii Adrem Invest să participe la dezbaterile de joi.

Pe de altă parte, Ion Lungu, a arătat că pentru iarna 2012-2013, municipalitatea se ocupă de asigurarea încălzirii şi că va gira pentru societatea de termoficare, Termica SA, un credit de 15 milioane de lei pentru achiziţionarea de cărbune în timp ce municipalitatea are către Termica Suceava datorii de 28 de milioane de lei.

Corneliu Bodea, vicepreşedintele firmei Adrem Invest, desemnată să construiască o nouă centrală termică în municipiul Suceava, a declarat, în luna martie, că lucrările pentru această investiţie vor începe în luna iunie, iar prima capacitate de producţie a agentului termic va funcţiona în mai 2013. El susţinea atunci că soluţia tehnică a fost “conturată” în mare parte şi urmează să fie prezentată în cursul lunii mai într-o conferinţă de presă, dar această prezentare nu a mai fost organizată.

Finanţarea lucrărilor va fi asigurată printr-un credit de la UniCredit, iar termocentrala va produce energie termică şi electrică, urmând ca aceasta să funcţioneze iarna cu gaz metan şi biomasă pe perioada de vară.


Intră acum și în grupul de