Batran de 71 de ani din Moldova Sulita, inselat de toti banii care ii avea la el pe cand vroia sa se interneze in Spitalul Judetean Suceava


Intră acum și în grupul de

Încă un bătrân din judeţul Suceava a rămas fără nici un ban după ce s-a lăsat păcălit de o persoană necunoscută care s-a oferit să-l ajute într-o problemă medicală pe care dorea să o rezolve în cadrul Spitalului Judeţean Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, victima are 71 de ani şi este din comuna Moldova Suliţa. Omul venise pe parcursul zilei de joi, în municipiul capitală de judeţ, pentru a se interna la principala unitate medicală suceveană, însă, după ce a fost consultat, a fost îndrumat către Policlinica Suceava, la un medic specialist.

“În timp ce se deplasa pe B-dul 1 Decembrie 1918, a fost acostat de o persoană care s-a recomandat ca fiind medic şi l-a convins că o să se ocupe de problemele lui, după care l-a condus în parcul din apropierea spitalului, unde i-a solicitat actul de identitate, trimiterea de la medicul de familie şi suma de 600 lei. Reclamantul i-a înmânat documentele şi 570 lei, toţi banii care îi avea la el, după care persoana care l-a acostat a ieşit din parc şi a revenit după cinci minute, ocazie cu care i-a restituit actele însă a păstrat suma de bani, motivând că aceasta îi va fi restituită după ce va fi externat din spital”, ne-a declarat insp.princ. Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Necunoscutul i-a cerut bătrânului să mai aştepte un pic deoarece merge să caute pe cineva care să-l ducă la salon, iar omul s-a conformat. După o aşteptare de mai bine de o oră însă, şi-a dat seama că nimeni nu mai vine şi că a fost păcălit solicitând ajutorul poliţiştilor.


Intră acum și în grupul de