Ambulanta implicata intr-un grav accident de circulatie, pe drumurile din Falticeni


Intră acum și în grupul de

O autospecială a Serviciului de Ambulanţă Fălticeni a fost implicată, aproape de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, într-un grav accident de circulaţie la intersecția străzii Dogari cu strada Republicii din localitate.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, vinovat de producerea accidentului este un conducător auto de 27 de ani din municipiu care la intrarea în intersecţie nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și nu a acordat prioritate de trecere ambulanței care circula pe drumul prioritar și cu care a intrat în coliziune laterală.

Impactul a fost atât de puternic încât autospeciala medicală a fost aruncată pur şi simplu într-o maşină care circula în intersecţie şi apoi proiectată într-un alt autoturism care se afla oprit în parcare, oprindu-se până la urmă pe scuarul de pe mijlocul străzii.

În urma accidentului, a rezultat avarierea celor patru autovehicule și accidentarea ușoară a conducătorului ambulanței și a asistentei fără a fi nevoie de internarea lor.

“Ambulanța se deplasa la o intervenție, dar nu avea în funcțiune instalațiile acustice și luminoase, iar conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, ne-au mai comunicat sursele citate.


Intră acum și în grupul de