Sase medalii de aur la EUROINVENT 2013 pentru reprezentantii USV


Intră acum și în grupul de

DSCN3699Reprezentanţii USV au câştigat noi premii în urma participării la cea de-a V-a ediţie a Competiţiei EUROPEAN EXHIBITION OF CREATIVITY AND INNOVATION – EUROINVENT 2013, desfăşurată în perioada 9-11 mai, la Iaşi, informează într-un comunicat de presă, prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector pentru imaginea universităţii.

Potrivit sursei citate, competiţia s-a desfășurat, la Iaşi, în Sala Pasilor Pierduți şi a fost organizată de către Forumul Inventatorilor Romani, condus de către prof. univ dr. ing. Ion SANDU, în colaborare cu Europe Direct Iaşi, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi și Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi.

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a participat la această manifestare știinţifică alături de expozanți din 16 țări (Croaţia, Iran, Egipt, Korea, Canada, Bulgaria, Malaezia, Republica Moldova, Polonia, Turcia, Tunisia, Ucraina, Rusia, Corea etc.) cu invenţii realizate de studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Știinta Calculatoarelor.

În document se mai arată că, sâmbătă, 11 mai 2013, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universitatii „Al.I. Cuza” Iaşi, a avut loc ceremonia de premiere care a încheiat cele trei zile de desfăşurare ale EUROINVENT 2013.

Marele premiu Euroinvent 2013 a fost acordat de care juriul internațional, profesorului universitar dr. ing. Dorel CERNOMAZU, cadru didactic al Departamentului de Electrotehnică din Universitatea Ștefan cel Mare Suceava care deține, de asemenea, și titlul „Inventator de elită”, clasa I, acordat de Comisia de Inventică a Academiei Române.

Profesorul univ. dr. ing. Dorel CERNOMAZU a realizat în cei 40 de ani de activitate peste 380 de invenții în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenţionale şi energetică solară, invenții brevetate sau aflate acum în curs de cercetare a brevetabilității.

Domnului profesor dr. ing. Adrian GRAUR i s-a acordat Premiul Special al Salonului Euroinvent 2013 din partea Asociaţiei Inventatorilor din Croaţia.

Cu un stand expoziţional deosebit, ce a cuprins invenţii din domeniul pompelor electrochimice, actuatoarelor cu parafină, vibromotoarelor, electreţilor, motoarelor electrice solare cu rotor rulant şi flexibil etc. Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava a obţinut un număr de 6 medalii de aur, 3 medalii de argint, 3 medalii de bronz şi o diplomă de excelenţă din partea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie ICECHIM Bucureşti.

Delegaţiei USV formată din ş.l. dr. ing. Elena-Daniela Olariu, ş.l. dr. ing. Constantin Ungureanu şi drd. ing. Ilie Niţan, li s-a alăturat pe parcursul celor trei zile ale manifestării domnul prof. univ. dr. ing. Radu Pentiuc, directorul Departamentului de Electrotehnică şi domnul conf. univ. dr. ing. Constantin Filote .

DSCN3690Medalia de aur

Radu Pentiuc, Lorin Cantemir, Adrian Graur, Ştefan-Gheorghe Pentiuc, Cezar Popa, Leon Mandici, Daniela Irimia, Crenguţa Bobric, George Mahalu, Dorel Cernomazu – pentru invenţia: „Electromagnetic Motors Wheel Drive”;

Dorel Cernomazu, Leon Mandici, Constantin Ungureanu – pentru invenţia: „Solar engine with rolling and flexible rotor”;

Dorel Cernomazu, Adrian Graur, Constantin Ungureanu, Ilie Nitan, Nicolae Sorea, Cristina Prodan, Mihai Rata, Mariana Milici, Dan Milici  – pentru invenţia: „Thermomagnetic engine”;

Dorel Cernomazu, Leon Mandici, Adrian Graur, Ilie Romaniuc, Mihai Rata, Mariana Milici, Dan Milici, Ilie Nitan, Elena Olariu – pentru invenţia: „Magnetostrictive vibromotor”;

• Dorel Cernomazu, Adrian Graur, Leon Mandici – pentru invenţia: „Electric motor with limited displacement”;

Mihaela Dana Jianu – pentru invenţia „Doll”.

Medalia de argint

• Mihai Rata, Ilie Romaniuc, Ilie Nitan, Dorel Cernomazu, Adrian Graur – pentru invenţia „Device for measuring electric charge of the electrets – first prototype”;

• Constantin FILOTE, Mihai-Cristian TIRON, Ilie MIRĂUŢĂ – pentru invenţia „Automated stacking system for paving stones on a stacking conveyor”;

• Mariana Daniela MANU, Gheorghe COHAL, Constantin FILOTE, Nicolae NACIOIU – pentru invenţia „Human eye mechanism study apparatus”.

Medalia de bronz

• Mihai Rata, Ilie Romaniuc, Ilie Nitan, Dorel Cernomazu, Adrian Graur – pentru invenţia „Device for measuring electric charge of the electrets – second prototype”;

• Calin CIUFUDEAN, Constantin FILOTE, Corneliu BUZDUGA, Liviu ORHEI, Abel TORAC, Galina MARUSIC (MD)- pentru invenţia „System for monitoring the quality of drinkable water sources”;

• Calin CIUFUDEAN, Corneliu BUZDUGA, Chita COSMIN – pentru invenţia „System for locating victims of disasters”.

Diploma de excelenţă

Dorel Cernomazu, Adrian Graur, Leon Mandici, Nicolae Sorea, Ilie Niţan, Dan Milici, Mariana Milici, Mihai Rata,
Cristina Prodan, Ilie Romaniuc – pentru invenţia „Thermobimetallic solar actuators”.


Intră acum și în grupul de