Prima conferință dedicată activității rugbystice a echipei locale de seniori Rugby Club Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Sâmbătă, 18 Decembrie 2021, a avut loc la Gura Humorului, într-un cadru restrâns, conferința anuală a echipei locale de seniori Rugby Club Gura Humorului. La eveniment au participat atât jucători ai echipei, dar și autorități locale, parteneri locali și naționali care au sprijinit echipa în sezonul competițional 2021.

Echipa de rugby de seniori a orașului Gura Humorului promovează un model de cooperare între autoritățile locale, sectorul privat, cel civil local și național, cu finanțare privată. Aceștia participă în Divizia Națională de Seniori – al doilea eșalon valoric al competiției organizate de Federația Română de Rugby. Echipa încheie acest sezon competițional pe locul 6 din 10.

„După un șir de circumstanțe fericite, lansam în 2017, alături de DHL Express Romania și Banca Comercială Română, programul Rugby pentru toți – proiect ce avea să devină cel mai complex mecanism de educație nonformală prin sport la nivel național și avea să atragă interesul a numeroase asociații și entități din diferite colțuri ale țării, și nu numai. La momentul actual, proiectul susține un număr de 40 de tineri anual și îi sprijină să își dezvolte calitățile atât în terenul de rugby și în afara acestuia. Pentru acești tineri, și pentru cei ce vor urma, înființam în 2018, cu sprijinul celor doi parteneri menționați, alături de Andrei Varvaroi și Ștefăniță Rusu, echipa de rugby seniori a orașului; după o perioadă de pauză de peste 38 de ani. Ne-am propus de la bun început ca această comunitate rugbystică să servească drept pârghie de lansare pentru acești tineri ce își fac junioratul în rugby la Gura Humorului.

Îndrăznesc să spun că sportul poate deveni cel mai mare contribuitor al dezvoltării sustenabile și durabile a unei comunități, prin impactul social pe care îl generează. Valorile pe care jocul de rugby le promovează – Disciplină/Respect/Solidaritate/Pasiune/Integritate – sunt aplicabile în orice domeniu al vieții. Iar aceste valente pot deveni o forță majoră pentru a îmbunătăți mediul în care trăim,” a completat Gabriela Popescu, președintele Rugby Club Gura Humorului, în cadrul conferinței.

La eveniment au participat atât parteneri și susținători ai echipei la nivel local, regional, dar și naționali. În cadrul conferinței au luat cuvântul Andrei Varvaroi – vicepreședinte și antrenor al clubului humorean, Ștefăniță Rusu – managerul echipei, Marius Gabor – Digital Media Manager, George Straton – fost președinte al Federației Române de Rugby și Ionuț Crețuleac – în calitate de mentor al programului Rugby pentru toți. Temele abordate atrag atenția asupra importanței dezvoltării sportive ca și catalizator al dezvoltării umane la nivel individual, cât și în comunitate.

Tema conferinței s-a centrat pe dezvoltarea sportului ca un obiectiv principal pentru toți actorii implicați în acest ecosistem, în calitate de motor de acțiune în dezvoltarea locală.

„Pe parcursul sezonului competițional 2021, am avut un lot de 51 de jucători care au evoluat cel puțin un meci, din care 23 au vârsta sub 21 de ani. În returul sezonului 2021, șapte noi jucători au făcut pasul spre seniori alături de noi; media de vârstă a echipei fiind de 25 de ani. Pe parcursul acestui an, am avut meciuri în care media de vârstă a meciului a fost chiar de 22 de ani, în condițiile în care în ligile profesioniste de nivel înalt, media de vârstă a unei echipe per meci se situează undeva la 26 – 27 ani. Toate aceste statistici ne bucură și ne țin aproape de scopul nostru de a oferi oportunități tinerilor să își continue viața sportivă și după împlinirea majoratului”, a declarat Ștefăniță Rusu, manager Rugby Club Gura Humorului.

Andrei Varvaroi, antrenorul echipei, a subliniat în cadrul conferinței importanța masei de jucători existente la nivel regional – fapt ce a facilitat formarea acestei echipe. Rugby Club Gura Humorului șa construit lotul de jucători reactivând jucători veterani din zonă, cărora, în timp, li s-au alăturat juniorii de la Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului. Totodată, acest proiect a reușit să contribuie la reducerea abandonului sportiv al jucătorilor după încheierea perioadei de juniorat.

Gura Humorului este recunoscută ca o pepinieră a rugby-ului românesc, datorită implicării în rugby a unor personalități puternice la nivel național. Unul din oamenii care au scris istorie în rugby-ul românesc, la nivel regional și național este George Straton – fost președinte al Federației Române de Rugby, susținător al proiectelor rugbystice de la Gura Humorului.

„Mă bucur enorm că există proiectul acesta la Gura Humorului și o felicit pe Gabriela că se implică cu atât de mult devotament și profesionalism. Gabriela continuă munca unei bune prietene de-ale mele, plecată mult prea devreme dintre noi – Brândușa Andronic, cea care a condus în anii 90 zona executivă a rugby-ului juvenil de aici…..Unul din principiile de bază ale rugby-ului reprezintă susținerea purtătorului de balon…în momentul în care purtătorul de balon nu mai poate să avanseze, pasează unui coleg care este în susținerea sa. Așa se întâmplă și în proiectele de viață și vreau să îi mulțumesc încă o data Gabrielei. Pentru noi ceilalți, partea aceasta de susținere rămâne în continuare și poate cel mai important lucru pe care ar trebui să îl facem este ca fiecare dintre noi să avem capacitatea să aducem măcar unul, doi sau trei copii în fiecare an și să îi punem balonul de rugby în brațe. Astăzi, avem echipă de seniori pentru că acu 25 de ani am plecat cu puțini copii și am ajuns astăzi să avem aici, la Gura Humorului o masă de jucători”, a completat George Straton. Asociatia Club Sportiv Rugby Club Gura Humorului s-a format în iunie 2018, cu scopul de a servi drept pârghie de lansare tinerilor rugbyști ce își fac junioratul la Gura Humorului și nu numai. Obiectivul principal al clubului este de a contribui la dezvoltarea rugby-ului românesc pe termen lung și a crea un viitor mai bun pentru generațiile existente și viitoare prin rugby


Intră acum și în grupul de