Ei vara asta nu dorm! (Partea a 3-a … ALDE)


Intră acum și în grupul de

Dacă la PNL si PSD lucrurile par a se îndrepta înspre direcția dorită de liderii lor județeni, la ALDE Suceava este liniște totală.

baisanu cu calul
Alexandru Baisanu

După ce a pierdut alegerile pentru Consiliul Județean Suceava și pentru Primăria municipiului reședință de județ, liderul ALDE, deputatul Alexandru Băișanu a intrat într-un con de umbră.

Nici un comunicat de presă, nici o conferință de presă, nici o ieșire publică, nici o postare pe facebook, acolo unde, cel puțin în campania electorală a fost extrem de vizibil.

Ce așteptări mai are Băișanu de la sine și de la ALDE, e greu de spus în momentul de față. Din punctul nostru de vedere, liderul democrat-liberalilor este într-o perioadă de reevaluare a propriilor forțe dar și a șanselor de a mai prinde cumva, încă un mandat de parlamentar, senator sau deputat.

Ca să fie sigur de reușită ar trebui să candideze pe primul loc pe lista pentru Camera Deputaților.

Iar primul pe lista pentru Senat va fi nimeni altul decât fostul vicepreședinte al CJ Suceava, Ilie Niță, cam singurul camarad de ”arme” care i-a mai rămas fidel lui Băișanu.

Cum lupta în județ va fi polarizată între PNL (echipa lui Gheorghe Flutur) și PSD (echipa lui Ioan Stan) este extrem de greu să faci mari mișcări politice și să mai atragi voturi.

Ca să nu mai vorbim de PMP care încă nu și-a spus ultimul cuvânt.

Jocul rezultatelor poate fi însă, extrem de suprinzător, în sensul că, este posibil ca Ilie Niță să iasă senator, iar  Băișanu să nu prindă Camera Deputaților. Și invers.

Din acest motiv, cred eu, Alexandru Băișanu este în mare dilemă. Pentru că la aceste alegeri parlamentare nu va putea candida pe locul 1 pe toate listele, așa cum a făcut la alegerile de pe 5 iunie. Una dintre listele pe care va scrie ALDE sigur e pierzătoare. Dacă nu cumva chiar amândouă.

 

MIHAI  CHIRA


Intră acum și în grupul de