Ei vara asta nu dorm! (Partea a 4-a …. surpriza PMP?)


Intră acum și în grupul de

Cea din urmă necunoscută în ecuația electorală din toamna acestui an este PMP. După fuziunea cu UNPR, mișcare destul de surprinzătoare făcută de Traian Băsescu, dar care îi poate aduce un avantaj pe termen scurt, cam cât îi trebuie ca să facă pragul electoral și să intre în Parlament, PMP pare să aibă resursele necesare pentru a se bate în meciul acesta.

basescu popovici codreanu

În cazul în care PMP face pragul de 5 % lucrurile sunt delicate pentru PSD și PNL. PSD i-a vrut ”capul”, PNL nici să nu audă de Băsescu. Însă dacă PMP are parlamentari sunt convins că Traian Băsescu va fi reevaluat și de PSD și de PNL, în funcție de ce pretenții va avea.

La Suceava lucrurile încă nu sunt foarte clare, dar în cărți sunt actualul senator fost UNPR, fost PC, fost UNPR, fost PSRO,  fost USL, Mihai Neagu pentru Senat și președintele organizației județene Suceava a PMP, Corneliu Popovici.

Cel mai important lucru va fi dacă va exista comunicare reală între UNPR și PMP. După eșecul total de la alegerile locale, UNPR la Suceava există mai mult pe hârtie. Cei câțiva consilieri locali pe care îi are nu pot face diferența.

La PMP port-drapelul este ținut de primarul de la Pojorâta, Bogdan Codreanu și de un număr destul de mare de consilieri locali. PMP are o rețea mult mai bine organizată și nu va dori să cedeze prea multe. Nu că ar avea prea multe. Dar este net superior fostului UNPR.

Ce va putea face Corneliu Popovici? Ce șanse mai are Mihai Neagu să fie pus pe liste? Întrebările au început să curgă de ceva vreme în rândul membrilor PMP.

Traian Băsescu a mutat inspirat cu UNPR. Să vedem dacă inspirația asta se va extinde și la nivelul organizației județene. Pentru că PMP are mare nevoie de un parlamentar la Suceava ca să mai aibă motive să plătească chiria la sediu.

MIHAI  CHIRA


Intră acum și în grupul de