Când PD-L se bate cu PSD, singurul care pierde e PNL Suceava!


Intră acum și în grupul de

Bună dimineaţa domnişoarelor din PNL Suceava!!! Asta ar fi trebuit să le spună liderul central al liberalilor Crin Antonescu atunci când a venit la Suceava, dar nu a făcut-o şi rezultatele se văd, încă, …cu ochiul liber.
PNL Suceava ar trebui să mimeze trezirea la realitate. Cel puţin în perioada următoare când, dacă vor avea curaj să citească rezultatele alegerilor europarlamentare cu ochii minţii şi nu cu cei ai inimii, ar putea descoperi că partidul este pe val, iar valul se apropie de ţărm şi e gata să se spargă.

Partea proastă a poveştii cu liberalii suceveni este că, deşi au tot fost avertizaţi că sunt pe un drum aiurea, au continuat să meargă cu turma pe arătură deşi se vedea cu ochiul liber că fundătura nu e departe.

Alegerile europarlamentare din 7 iunie au arătat încă odată, dacă mai era nevoie, că PNL Suceava este, în termeni de argou, „la furat” în materie de politică suceveană şi în afară de lamentări puerile la adresa concurenţei şi acţiunilor pe care aceştia le întreprind de zor, nu prea mai văd altceva. Era o vreme când la PNL Suceava chiar se făcea politică şi chiar se dorea mişcarea unor lucruri prin judeţul ăsta şi prin municipiul reşedinţă de judeţ.

După plecarea lui Gheorghe Flutur şi Ion Lungu, pe care cei rămaşi în partid oricum nu-i înghiţeau prea tare nici când erau PNL-işti, liberalii s-au regrupat şi au început marea lâncezire. Şi cea mai bună dovadă este modul în care s-au organizat pentru alegerile europarlamentare.

Primul lucru făcut a fost o cvasinebuneală în ce priveşte organizarea pe zone şi atribuirea de sarcini unor persoane care în afară de dorinţă s-a dovedit a nu avea şi alte atribute, necesare şi suficiente, pentru performanţă.
De altfel, ceea ce se petrece acum cu PNL Suceava şi la judeţ şi la organizaţia fanion, cea a municipiului reşedinţă de judeţ, era previzibil în condiţiile în care, şi am mai spus-o, aceeaşi oameni de până acum, făcând acelaşi lucru doresc rezultate bune. Să fim serioşi. Nici rudele liderilor PNL de acum nu-i mai cred pe aceştia că fac politică.

La PNL Suceava nu se mai face politică de multă vreme. Poate de prea multă vreme. Se fac însă jocuri de culise (de parcă ar avea ce împărţi bieţii lideri) şi se mai joacă o tablă din când în cînd. În rest, e atât de trist că liberalii nu au înţeles că atunci când PD-L se bate cu PSD ar fi loc de câştig pe scena politică. Şi mai este trist ceva: faptul că devine de actualitate „şlagărul” ăla idiot al Danielei Gyorfi care zicea ceva de genul…Cine e pe primul loc?…PD-L, PD-L!!

Cum ziceam, bună dimineaţa domnişoarelor din PNL Suceava!! Urarea e din partea mea. Cafeaua e treaba voastră. Treziţi-vă şi la treabă. Bineînţeles, dacă vă mai pasă.

Mihai Chira


Intră acum și în grupul de