Doi căţei şi trei pisici şi-au găsit stăpâni, la a treia ediţie a Târgului de adopţii gratuite


Fermecaţi de frumuseţea căteluşilor şi pisicuţelor “expuse” sâmbătă în faţa complexului comercial Iulius Mall, cu prilejul celei de-a treia ediţii a Târgului de adopţii gratuite de animale de companie “Ia-mă acasă!”, mulţi suceveni au zăbovit în jurul cuştilor în care erau ţinute animăluţele. Cei mai încântaţi au fost cei mici care păreau că s-au îndrăgostit instantaneu de pisicile sau căţeii comunitari.

La această ediţie a târgului, organizat de Asociaţia de Protecţie a Animalelor “Proanima” în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava şi IuliusMall, au fost aduşi 21 căţei şi 11 pisici, dintre care 2 căţei şi 3 pisici şi-au găsit stăpâni, animăluţele fiind adoptate cu acte în regulă.

Potrivit declaraţiilor membrilor Asociaţiei “Proanima”, se pare că sucevenii şi-au făcut până şi programări pentru vizite şi adopţii ulterioare târgului, acestea urmând să se desfăşoare chiar la Adăpostul din Lunca Sucevei.

Pentru cei interesaţi să adopte unul din cei aproximativ 1200 de căţei de la adăpost sau o pisică, trebuie reamintit faptul că adopţiile sunt gratuite şi, mai mult, noii stăpâni beneficiază de asistenţă medicală gratuită pe toată durata vieţii animalelor adoptate.


Organizatorii au mai anunţat că în următoarele două săptămâni, urmează să se desfăşoare o campanie gratuită de sterilizare a câinilor comunitari, prilej cu care iubitorii sau deţinătorii de animale de rasă comună pot să le ducă la adăpost pentru sterilizare. Animăluţele vor fi deparazitate, vaccinate antirabic şi identificate.