Traian Andronachi: Adresabilitatea pacienţilor la Spitalul municipal Rădăuţi a crescut de 1,5 ori în anul 2016 faţă de 2015. Valoarea investiţiilor în infrastructură şi aparatură medicală a fost de peste 1,45 milioane de lei


Intră acum și în grupul de
Sursa foto: Facebook

Managerul interimar al Spitalului municipal “Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi, Traian Andronachi, a declarat pentru News Bucovina că în cursul anului 2016 au fost efectuate investiţii în aparatură medicală şi infrastructură în valoare totală de peste 1,45 milioane de lei.

Andronachi a spus că anul trecut a fost achiziţionată aparatură medicală în valoare de 593 932 de lei arătând că blocul operator a fost dotat cu truse de chirurgie artroscopică( Artroscop ), cu un echograf “Logic “ portabil, un electrocauter şi injectomate.

El a mai spus că în cursul anului 2016 au fost efectuate investiţii în infrastructură în valoare de 878.000 de lei, respectiv au fost realizate lucrări de reparaţii în pavilionul M3 al Secţiei de Psihiatrie, în Secţiile de Boli Infecţioase şi Dermatovenerologie, în Laboratorul de radiologie din clădirea veche a spitalului şi din cea nouă, în Compartimentul de Primiri Urgenţe, în laboratorul de anatomie patologică, precum şi în parcarea spitalului.

Managerul interimar al Spitalului municipal Rădăuţi a subliniat că aceste lucrări de reparaţii erau “imperative”, întrucât erau cuprinse în normele obligatorii ale programului cadru de  conformare.

Referindu-se la acoperirea cu personal medico-sanitar, Andronachi a precizat că aceasta este “mulţumitoare” arătând că în organigrama spitalului sunt prevăzuţi 628 de angajaţi şi că după finalizarea concursurilor pentru ocuparea unor posturi vacante  numărul acestora ar să ajungă la 532.

El a explicat că, începând din luna septembrie 2016, s-a demarat “o procedură de angajare de personal în spital”, care se desfăşoară în trei etape, prima fiind deja finalizată, a doua este în curs de derulare, iar ultima urmează să aibă loc în perioada următoare.

Andronachi a spus că iniţierea procedurii de angajare de personal a fost determinată de solicitările şi necesităţile secţiilor spitalului.

Managerul interimar al Spitalului municipal Rădăuţi a menţionat că spitalul încă se confruntă cu un deficit de medici, în principal, în specialităţile medicină de urgenţă, cardiologie, neonatologie şi pediatrie .

“Ca şi soluţii identificate pentru atragerea medicilor la Spitalul municipal Rădăuţi este punerea la dispoziţie a unor locuinţe de serviciu şi acordarea unor prime de instalare, cu sprijinul Primăriei Rădăuţi”, a spus Andronachi.

El a precizat că în comparaţie cu anul 2015, în cursul anului 2016 adresabilitatea pacienţilor la Spitalul Municipal Rădăuţi a fost de 1.5 ori mai mare arătând că anul trecut au fost internaţi 14 460 de pacienţi, durata medie de spitalizare fiind de 6,88 zile.

Andronachi a arătat că durate de spitalizare mai mari decât media naţională s-au înregistrat în Secţiile Diabet, Medicină internă, Chirurgie generală, Nefrologie, Pneumologie şi Cardiologie şi a explicat că unul dintre motive îl starea agravată a bolii pacientului la internare, ce a condus la o recuperare mai greoaie, pe o perioadă mai îndelungată.

Întrebat care a fost rata infecţiilor nosocomiale înregistrată în cursul anului trecut în Spitalul municipal Rădăuţi, Andronachi a spus că aceasta a fost de 0,62 la sută, aproape la acelaşi nivel faţă de anul 2015, când a fost de 0,61 la sută, iar faptul că rata infecţiilor intraspitaliceşti a fost staţionară s-a datorat măsurilor adoptate de Serviciul de Prevenire şi Control al Infecţiilor Nosocomiale din cadrul unităţii spitaliceşti.

El a precizat că în strategia de dezvoltare a Spitalului municipal Rădăuţi pentru anul 2017 sunt prevăzute, cu prioritate, investiţii pentru extinderea prin mansardare a corpurilor  D şi E ale spitalului, extinderea şi reparaţia capitală a pavilionului M2 al Secţiei  de Psihiatrie, precum şi reparaţii capitale la etajul IV al corpurilor A+B+C.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de