Cătălin Nechifor, la un an de la carantinarea Sucevei: A fost o lovitură uriașă pentru noi. Odată ce președintele Iohannis a retras decorația Spitalului Județean s-a înțeles de toată lumea că Suceava e țintă

Fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, vicepreședinte național al Pro România, a declarat miercuri la Analiza de Seară de la News Bucovina, la un an de la carantinarea Sucevei că a fost o lovitură uriașă pentru Suceava.

„Pentru noi a fost o lovitură uriașă, eram transformați în victime, eram Lombardia României, eram zona în care pierdeam bătălie după bătălie.Aveam multe cazuri, iar din zona de spital, asistente, infirmieri, medici au suferit de Covid în acea perioadă și nu a fost deloc ușor de gestionat”, a spus Nechifor.

El a adăugat că statistic, lucrurile au rămas cam aceleași și acum în Suceava.

„Și acum avem cam același număr de cazuri. Nu excelăm, dar nici nu coborâm foarte mult. E limpede că ceea ce se întâmplă în Suceava este un proces fizic, un proces medical, există un grad ridicat de infectare chiar dacă astăzi suntem la 2 cazuri la mie”, a spus Nechifor.

El a arătat că Bucureștiul, care acum trei săptămâni avea incidența sub trei la mie, are acum spre opt cazuri la mia de locuitori.

„Lucrurile pot să capete o turnură de îndată. E clar că această tulpină britanică s-a făcut simțită în România într-o proporție foarte mare”, a declarat liderul Pro România care consideră că în continuare trebuie respectate măsurile de protecție.

„Soluția e una singură: să ajungem la acel grad de imunizare în masă care se obține natural, prin infectare, sau prin vaccin”, a spus Nechifor.

În ceea ce privește carantinarea Sucevei el a arătat că atunci nu a existat o conducere a județului capabilă să acționeze.

„Atunci nimeni nu răspundea, toți erau ascunși, unii internați, alții infectați. Odată cu retragerea decorației de președintele Iohannis dată Spitalului Județean s-a înțeles că Suceava e țintă, că nu mai conta și atunci am cerut insistent ca cineva să preia controlul județului. Era prefectul Moldovan atunci, proaspăt instalat în funcție, nimeni nu asculta, toată lumea era într-o stare cumplită”, a reamintit Nechifor.

El a arătat că acum, după un an, lucrurile se pot privi mai cu detașare și se pot analiza altfel acțiunile de atunci.

loading...