Concertele programate la Suceava agita spiritele la Filarmonica din Botosani


Intră acum și în grupul de

Un concert simfonic programat a avea loc luni şi marţi la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava şi susţinut de Filarmonica de Stat Botoşani, a agitat spiritele în sânul instituţiei culturale botoşănene.

Potrivit ziarului electronic www.stiri.botosani.ro , luni dimineaţă atmosfera a fost deosebit de tensionată la Filarmonica Botoşani, aproximativ 20 de angajaţi ai unităţii protestând în faţa instituţiei culturale acuzându-l pe directorul acesteia, Mihai Sârbu, că are o atitudine sfidătoare.

Artiştii au venit pregătiţi luni dimineaţă să facă deplasarea în municipiul Suceava pentru susţinerea concertelor programate însă, conform sursei citate « directorul Filarmonicii a preferat să ia cu el colaboratori tineri, după cum au spus protestatarii ».

„Am cerut până luni, la ora 14 :00, un punct de vedere final a celor de la resurse umane, ținând cont de toate comisiile care au fost acolo. În ceea ce mă privește, atât cât îmi permite legea, am luat toate măsurile necesare, mai mult decât atât nu am cum. Eu am discutat de trei ori cu domnul Sârbu și am sugerat să își dea demisia, dar el refuză să își dea demisia, are o anumită susținere”, a menționat Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoşani, a mai consemnat www.stiri.botosani.ro .

Marţi, începând cu orele 12:30, Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul reşedinţă de judeţ invită toţi iubitorii de muzică simfonică la concertele susţinute de Filarmonica de Stat Botoşani, sub comanda dirijorilor Nicolae Ursu şi Mihail Secikin.


Intră acum și în grupul de