Intră acum și în grupul de
O pisică britanică cu păr scurt, din inima Bucovinei, a adus României primul titlu mondial la categoria femele castrate în cadrul Campionatului Mondial Felin 2025, desfășurat weekendul trecut la ROMEXPO București.

Kira Kiralina, supranumită „Ursoaica” albastră, a învins toată concurența internațională și a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, confirmând excelența genetică românească pe scena mondială a frumuseții feline.
După titlul câștigat în 2023 de magnificul Maine Coon Panco’s Elros, în 2025, cel mai frumos motan din lume este din nou român!
Superbul Wild Forest’s Nordri, un impunător Norvegian de Pădure alb născut în România, a cucerit titlul suprem de Campion Mondial 2025, în fața a peste 750 de pisici din 35 de țări.
Iar performanța s-a dublat – și chiar triplat – printr-o poveste de familie unică:
fiul lui Nordri, Wild Forest’s Quasar în vârstă de 7 luni, a fost și el desemnat cel mai frumos motănel din lume în 2025, însă de această dată a adus victoria Elveției, țara în care locuiește acum.
Astfel, România semnează o dublă victorie genetică: tată și fiu, ambii campioni mondiali în același an, născuți în aceeași felisă românească RO*Wild Forest’s.
Wild Forest’s Nordri, care în 2024 a fost și Campion European, devine astfel primul motan din România ale cărui linii de sânge domină podiumurile internaționale, un alt fiu de-al său – Wild Forest’s Prosecco – reușind, în acest an, să învingă „vikingii” chiar la ei acasă, cucerind prestigioasa Cupă a Scandinaviei, în cea mai dificilă competiție a celor mai mari rase de pisici – Maine Coon și Siberiene.
Vedeta absolută a popularității la Campionatul Mondial Felin a fost un motănel salvat de pe stradă!
Spark, un motănel fără pedigree, dar cu o poveste de film, salvat și readus la viață în secția UPU a Facultății de Medicină Veterinară din București, a furat inimile publicului și ale arbitrilor, devenind Vicecampion Mondial la categoria „Pisici de casă” — o categorie special creată pentru a promova empatia, incluziunea, salvarea și adopția pisicilor abandonate.
Evenimentul de la București a reunit 757 de pisici din 36 de rase și 35 de țări, sub organizarea Felis Romania – o premieră istorică pentru țara noastră, relatată de Associated Press, The Washington Times și ABC News drept „cel mai mare show felin din lume”.
Intră acum și în grupul de
 
             
		




