Abia acum s-a aflat. De ce se modifică data de organizare a Conferinţei judeţene de alegeri din PSD Suceava


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV că data conferinţei judeţene de alegeri a PSD Suceava stabilită iniţial pentru 30 septembrie ar urma să fie modificată.

catalin nechifor 2

Nechifor a spus că şi-a anunţat intenţia de a candida la conferinţa judeţeană de alegeri pentru că doreşte să se implice în câştigarea alegerilor locale şi apoi parlamentare.

El a arătat că PSD Suceava a stabilit, iniţial, ca dată de organizare a Conferinţei judeţene de alegeri 30 septembrie, dar că în 30 septembrie a fost stabilit Comitetul Executiv Naţional al PSD unde se vor lua decizii privind candidaturile la conducerea centrală şi se vor valida candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PSD.

În aceste condiţii, conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Suceava se va desfăşura ori după CEx ori înainte de data de 30 septembrie.

Nechifor a subliniat că această conferinţă judeţeană de alegeri din PSD Suceava va fi startul campaniei electorale a PSD în judeţul Suceava.

„Cred că vom avea o echipă puternică”, a mai spus Nechifor.

 


Intră acum și în grupul de