PDL bate obrazul celor din PSD cu terenul de sub luciul de apă

Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PD-L, senatorul Orest Onofrei, le-a cerut, duminică, parlamentarilor PSD din judeţul său să nu se mai opună iniţiativei sale legislative pentru ca foştii proprietari de terenuri aflate acum sub luciu de apă să fie despăgubiţi, explicând că în perioada următoare există o şansă foarte mare ca legea ce reglementează situaţia acestor terenuri să fie adoptată.

Orest Onofrei a spus într-o conferinţă de presă că problema legată de despăgubirea proprietarilor de terenuri care acum sunt aflate sub luciu de apă a fost o temă comună de campanie electorală atât a PDL cât şi a PSD şi că s-ar impune eforturi comune pentru adoptarea ei. El a mai arătat că, acum, a constatat că parlamentarii PSD se opun modificării legislative care va duce la soluţionarea problemei acestor proprietari de terenuri care sunt nedreptăţiţi.

Potrivit lui Oest Onofrei, proprietarii cărora regimul comunist le-a confiscat terenul pe care era luciu de apă li primesc terenurile înapoi în timp ce proprietarii de terenuri agricole care au fost ulterior folosite pentru iazuri nu beneficiază de despăgubiri.

„Este o situaţie care nedreptăţeşte o categorie de foşti proprietari. În timp ce acolo unde era luciu de apă se poate retroceda, unde nu a fost luciu de apă, dar este acum, nu primesc nimic”, a mai spus senatorul PDL subliniind că numai în judeţul Suceava în această situaţie se află 1900 de foşti proprietari de terenuri.

El a arătat că prin iniţiativa sa proprietarii de terenuri care acum se află sub luciul de apă ar urma să devină acţionari la societăţile care administrează iazurile, iar valoarea acţiunilor urmează să fie actualizată periodic prin Hotărâre de Guvern.
Senatorul democrat-liberal a subliniat în final că această iniţiativă a primit avizul Consiliului Legislativ şi că se află în dezbaterea Comisiei de Agricultură a Senatului.