Deputatul PNL Angelica Fădor: PSD face speculă politică, folosind criza pentru a câștiga capital electoral


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, președinte al Comisiei pentru administrație publică locală, susține că PSD face speculă politică folosind criza actuală pentru a câștiga capital electoral, dar că din fericire românii conştientizează demersurile pe care Guvernul le face pentru a evita un derapaj economic grav cauzat de epidemia cu noul coronavirus.

„Guvernul PNL nu numai că, acum, face eforturi vizibile pentru a readuce economia românească la un nivel optim de funcţionare, dar pregăteşte şi un plan de relansare economică, pe mai mulţi ani, cu aplicabilitate imediată. Anul acesta vom începe să finanţăm IMM-urile cu granturi de investiţii, granturi de capital şi vom continua cu fonduri ce vor fi alocate pe termen mediu şi lung pentru infrastructură, sănătate şi alte domenii prioritare”, arată deputatul PNL.

Angelica Fădor menționează că în tot acest timp, în căutare de capital electoral, PSD face speculă politică prin declaraţii nereale, prin ameninţări cu moţiuni de cenzură şi prin promovarea, în Parlament, a unor moţiuni simple făcute doar ca să bifeze politic şi fără a oferi românilor soluţii.

„PSD, în loc să înţeleagă că în această perioadă critică este nevoie de construcţie, de o atitudine pro-activă, caută noi şi noi artificii pentru a pune beţe în roate guvernării. Ținta PSD nu este să apere interesele majore ale românilor în acest moment, pentru care Guvernul PNL face eforturi zi de zi, ci de a deturna atenţia românilor, de a dezinforma, de a manipula, de a cultiva neîncrederea în instituţiile statului”, se arată în comunicatul deputatului liberal sucevean.

Ea crede că PSD vrea să irosească şi să zădărnicească eforturile depuse de o ţară întreagă, datorită cărora România nu este într-un dezastru epidemiologic.

„Guvernul PNL nu se va lăsa împiedicat de capcanele mediatice ale PSD şi se va preocupa în continuare de relansarea economică a României”, a conchis Angelica Fădor.


Intră acum și în grupul de