Deputatul PNL Dumitru Mihalescul: Organizarea în bune condiţii a noului an şcolar este fără îndoială o misiune deosebit de grea. Preşedintele României şi PNL au găsit soluţia optimă.




Deputatul PNL Dumitru MIHALESCUL salută deciziile luate de Preşedintele României Klaus Iohannis împreună cu reprezentanţii Guvernului privind organizarea cursurilor şcolare din 14 septembrie şi consideră că descentralizarea deciziei este cea mai bună soluţie la acest moment:

,,Guvernul PNL a reuşit în cele şase luni de pandemie performanţe incontestabile! Întreprinderile româneşti au fost ajutate financiar cu zeci de miliarde de lei pentru a depăşi cele mai dificile momente ale crizei şi unele sectoare de activitate economică, cum ar fi de pildă cele din turism, continuă să fie susţinute puternic financiar. De asemenea, locurile de muncă din economie au fost protejate, prin diferite măsuri financiare susţinute din fonduri europene nerambursabile. Mai mult decât atât, PNL a reuşit în aceste perioade dificile să aibă cele mai mari alocări financiare pentru investiţii – infrastructură, proiecte de investiţii locale – din ultimii zece ani, deşi bugetul este supus unor presiuni uriaşe.

Cu toate acestea, redeschiderea şcolilor la toamnă, în condiţii de siguranţă pentru elevi, profesori şi părinţi, pare să fie cea mai dificilă misiune de până acum. Nu putem să ne facem că nu vedem faptul că numărul de îmbolnăviri se menţine foarte ridicat şi că principala misiune a PNL a fost aceea de a proteja sănătatea oamenilor. De aceea, cred cu tărie că soluţia găsită de Preşedintele Iohannis împreună cu reprezentanţii Guvernului este cea mai bună posibilă la acest moment. Altfel spus, copiii vor merge normal la şcoală dacă situaţia sanitară va permite acest lucru. Dacă situaţia sanitară se va degrada, atunci, temporar, copiii vor face cursuri online şi vor reveni la şcoală normal când situaţia se va ameliora. Este de salutat modul în care Guvernul lasă decizia la nivel local, acolo unde se cunoaşte cel mai bine situaţia. De asemenea, conducerile şcolilor şi autorităţile locale vor avea o foarte mare responsabilitate în a organiza cel mai dificil an şcolar din ultimii 50 de ani. Să ne ajute Dumnezeu să trecem cu bine şi peste acest impas.”  

loading...