PSD, radiografiat dur de profesionisti

Preşedintele organizatiei judetene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza, a declarat că rezultatul analizelor şi studiilor Institutului „Ovidiu Şincai” referitor la rezultatele din ultimele alegeri nu le comentează dar nici nu le combate, explicând că nu poate spune că întreaga responsabilitate a rezultatului alegerilor este doar a liderului partidului Mircea Geoană.

„Rezultatul analizelor şi studiilor acestui institut nu le comentez şi nu le combat”, a precizat Gavril Mîrza. El a arătat că în PSD urmează să fie adoptate unele decizii în urma analizei din Congresul partidului, dar şi în Comitetul Executiv de săptămâna viitoare sau în cadrul Consiliului Naţional ce urmează să convoace congresul.

„Eu nu ştiu dacă se poate pune doar în responsabilitatea liderului de partid rezultatul alegerilor şi nu a mai multor membri, că prin activitatea sau prin inactivitatea unora dintre membri să avem acest rezultat”, a spus liderul PSD Suceava. El a mai subliniat că toate discuţiile şi analizele trebuie realizate în forurile statutare ale partidului, adăugând că va participa la aceste dezbateri, dar că se va supune deciziei majorităţii.

Institutul „Ovidiu Şincai” afirmă, într-o analiză asupra alegerilor prezidenţiale, făcută publică duminică, sub titlul „Cezarul a învins!”, că principalul responsabil al rezultatelor alegerilor este Mircea Geoană şi identifică o serie de greşeli care au dus la pierderea strategică a competiţiei. Institutul recomandă PSD asumarea înfrângerii şi reformarea partidului, în primul rând prin reidentificarea ideologică şi schimbarea liderilor.

Analiza ISD afirmă că cea mai proastă soluţie pentru PSD este păstrarea status-quo-ului, pentru refomarea PSD fiind în principal nevoie de schimbarea liderului.

Studiul ISD ia în calcul şi posibilitatea constituirii unei conduceri colective la nivelul PSD, până la congres, care să pregătească un nou statut, un manifest ideologic şi un program politic. ISD recomandă ca viitorul statut al PSD să elimine cumulul de funcţii, să stabilească incompatibilităţi între funcţii în partid şi funcţii la nivel guvernamental, delimitarea strictă a atribuţiilor preşedintelui, preşedintelui executiv, preşedintelui Consiliului Naţional.