Stan ii cere lui Flutur impartialitate la distribuirea sumelor din buget (VIDEO)

Deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, a cerut, luni, preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, să-şi respecte cuvântul şi să fie imparţial la distribuirea sumelor către localităţile din judeţ.

Stan a spus într-o conferinţă de presă că îi solicită preşedintelui CJ Suceava să respecte ceea ce a promis, că va renunţa la haina politică şi se va ocupa de administraţie, în condiţiile în care următoarele alegeri sunt prevăzute abia în 2012. Parlamentarul sucevean doreşte ca Flutur să fie imparţial la distribuţia sumelor din buget, astfel încât să asigure un buget echilibrat şi toate localităţile să fie sprijinite indiferent de culoarea politică a primarului. „Nu aş vrea să se repete situaţia din 2009, când primarii PSD nu au primit nici un leu”, a spus Stan, care a subliniat că, în caz contrar, anul 2010 va fi din nou un an de dispute politice.