PSD-istii nu si-au dat votul la impartirea banilor pentru inundatii

Consilierii judeţeni ai PSD Suceava au reclamat marţi, în cadrul şedinţei CJ, că localităţile conduse de primari PSD au fost în mod clar defavorizate la repartizarea banilor alocaţi de PE din Fondul de Solidaritate pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţiile din vara anului 200 şi au refuzat să-şi exprime votul privind această împărţire a fondurilor.

Potrivit aleşilor PSD suceveni, din cele 41 de localităţi către care s-au alocat aceste sume, doar 12 sunt de la PSD şi că opt localităţi afectate de inundaţii, ce au nevoie urgentă de fonduri, nu au fost cuprinse în listă.

Liderul de grup PSD din CJ Suceava, Gheorghe Iacob, a spus că au fost alocate fonduri localităţilor cu primari PDL chiar dacă în acestea au fost doar puţine distrugeri, anunţând că PSD va ataca hotărârea în contencios administrativ.

Pe de altă parte, vicepreşedintele CJ Suceava, Daniel Cadariu, vicepreşedinte al PDL Suceava, a spus în cadrul şedinţei că inundaţiile nu au afectat localităţi pe culoare politică. „Necazurile nu pot fi negociate politic”, a spus Cadariu care a arătat că în urma inundaţiilor din 2008 au fost afectate 105 localităţi din judeţ şi că fondurile sunt distribuite în funcţie de priorităţi.

La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că există proceduri de alocare a fondurilor europene ce trebuie respectate şi că sumele de bani au ajuns la doi ani după ce s-au înregistrat pagubele. „Dacă era acoperită toată nevoia nu apăreau discuţii”, a spus Flutur care a adăugat că trebuie făcute lucrări în bazinele cursurilor de apă care au creat probleme, în special în zona Ulma-Brodina-Straja-Vicovu de Jos.

Proiectul a fost votat de consilierii PDL şi PNL, iar cei ai PSD nu au exprimat nici un vot, considerând că hotărârea este ilegală.

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, consilierul judeţean Ovidiu Milici, a declarat ulterior că banii sunt din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru România, nu pentru PDL şi că banii europeni trebuie alocaţi după criterii europene care mai trebuiesc şi respectate.

El a spus că, pe lângă contestarea hotărârii CJ Suceava în contencios administrativ, grupul consilierilor judeţeni PSD Suceava, va sesiza Comisia de Dezvoltare din Parlamentul European.

CJ Suceava a dezbătut, marţi, în şedinţă extraordinară, modul în care se distribuie localităţilor sucevene suma de 11 milioane de lei din cei 15 milioane de lei alocaţi judeţului Suceava de Parlamentul European din Fondul de Solidaritate pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţiile din vara anului 2008.