PSD Suceava sustine necesitatea unui pod de pontoane la Liteni (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Şi în zona oraşului sucevean Liteni ar trebui montat un pod de pontoane după modelul celui de la Dorneşti, sunt de părere social-democraţii suceveni, în condiţiile în care în urma inundaţiilor înregistrate în judeţ, două poduri rutiere din zonă sunt închise şi agricultorii trebuie să facă un ocol de peste 20 de kilometri pentru a aduce produsele agricole acasă.

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor a sugerat, joi, într-o conferinţă de presă, că pe lângă vizitele la Dorneşti, la podul rutier afectat de inundaţii de pe DN 17 A Siret-Rădăuţi, preşedintele Traian Băsescu ar trebui să viziteze şi alte zone, cum ar fi podurile afectate de inundaţii de la Vereşti şi Liteni-Roşcani. „Chiar dacă nu sunt interese de business, şi la Vereşti sau Liteni sunt oameni plătitori de taxe şi impozite”, a spus Nechifor, care a arătat că accesul la aproximativ 3000 de hectare de terenuri în Liteni este blocat.

El a arătat că PSD Suceava, ca formaţiune politică de opoziţie, a reuşit să construiască o punte pietonală peste râul Suceviţa în oraşul Milişăuţi, dar că nu are forţa de a amenaja un pod de pontoane şi doar autorităţile centrale vor putea lua o asemenea decizie. „Factorii locali, Prefectura, Consiliul Judeţean, nu sunt în stare să facă un astfel de proiect”, a mai spus Nechifor.

Preşedintele Traian Băsescu a inspectat, joi, lucrările de reconstrucţie a podului peste râul Suceava de pe DN17A Siret-Rădăuţi, în localitatea suceveană Dorneşti, afectat de inundaţiile din luna iulie, apreciind că soluţia tehnică este bună, similară cu cea de la Mărăcineni. În prezent, circulaţia rutieră pe DN 17 A Siret-Rădăuţi se desfăşoară deviat în zona Dorneşti, pe un pod provizoriu de pontoane.


Intră acum și în grupul de