Adrian Macovei vrea conditii normale de viata pentru locuitorii imobilului din curtea Colegiului Tehnic “Petru Musat” Suceava

Candidatul UNPR la funcţia de primar al Sucevei, Adrian Macovei, a vizitat luni dimineaţă, blocul de garsoniere situat în curtea Colegiului Tehnic “Petru Muşat”. Vizita sa nu a fost una intâmplătoare, el dând curs unei invitaţii venite din partea unei familii ce locuieşte aici şi care s-a plâns de situaţia dramatică a celor care îşi duc existenţa în imobilul ce se află in administrarea Primăriei Suceava.

Adrian Macovei a stat de vorbă cu locatarii de aici şi s-a declarat oripilat de condiţiile in care acestia îşi duc viaţa de zi cu zi.

”Toaletele arată mizerabil, nu s-au mai facut reparaţii de ani de zile. Clădirea este într-o stare avansată de degradare şi trebuie intervenit de urgenţă pentru a pune punct lucrurilor. Aceşti oameni care locuiesc aici nu merită un asemenea tratament înjositor din partea autorităţilor”, a declarat la finalul vizitei sale candidatul UNPR la funcţia de primar.

Adrian Macovei le-a explicat celor care locuiesc în zona respectivă că împreună cu echipa de consilieri locali ai UNPR va propune Consiliului Local Suceava alocarea de urgenţă, a unor fonduri, pentru igienizarea spaţiilor comune de spălat şi a toaletelor, precum şi a curţii interioare.

Echipa UNPR va dori ca toate contractele de inchiriere pentru locatarii din acest bloc să fie incheiate pentru o perioadă de cel puţin 4 ani, nu pentru doar un singur an, cum se întâmplă actualmente, astfel încât locatarii sa aibă garanţia că vor avea unde sta şi să poată face reparaţiile curente necesare, dar si stabilirea unui administrator al imobilului care să aibă în grijă intreaga clădire care aparţine Primăriei.

”Trebuie intervenit foarte repede pentru că există un pericol real de incendiu. Sistemul de alimentare cu energie electrică este deteriorat considerabil. Apa caldă este un lux pentru cei de aici. Dacă nu se iau urgent măsuri, oamenii de aici vor avea serios de suferit”, a mai declarat Adrian Macovei.