DSVSA Suceava sesizată să retragă pește parazitat cu viermi Anisakis. Cele 20 de kilograme de șalău parazitat fuseseră deja vândute

Purtătorul de cuvânt al DSVSA Suceava, medicul veterinar Vasile Semeniuc, a declarat, joi, că instituţia a fost notificată prin sistemul de alertă rapidă că a fost depistat peşte parazitat de viermi Anisakis şi s-au luat măsuri pentru retragerea de la comercializare a produsului din lotul incriminat.

stizostedion-lucioperca-peste-salau-apa-dulce
Sursa foto: Forumacvarist

Semeniuc a spus că au fost identificate unităţile de comercializare cu amănuntul în vederea retragerii unei cantităţi de 20 de kilograme de şalău parazitat, provenit din lotul incriminat, însă la data controlului inspectorilor sanitari veterinari s-a constatat că acest produs fusese deja vândut.

Următoarele loturi care vor veni vor fi verificate de inspectorii sanitari veterinari, a precizat Semeniuc.

El a arătat că larvele parazitare sunt distruse prin tratarea termică a peştelui parazitat.

(Liliana Bujdei)