Controale inopinate pe timp de noapte ale inspectorilor ISU Suceava în cluburile din județ


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari suceveni au început din noaptea de sâmbătă spre duminică verificări în mai multe cluburi, iar verificările vor fi continuate.

Sursa foto IGSU

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a explicat că acțiunea se va desfășura în perioada 21-31 ianuarie.

Potrivit sursei citate, vor fi făcute, noaptea, controale inopinate la societăți comerciale din județ care desfășoară activități de club.

La aceste acțiuni, inspectorii ISU vor fi însoțiți de polițiști și jandarmi, a spus Găleată.

El a mai declarat că aceste verificări vor fi completate cu vizionări făcute pe timpul zilei pentru ale zonelor în care sunt amplasate cluburi unde sunt identificați hidranții, sursele de apă și modul în care se poate interveni în cazul producerii unor incendii.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a dispus, după incendiul care a distrus clubul Bamboo din Capitală ca pompierii alături de reprezentanți ai structurilor MAI, constituiți în echipe mixte, să facă verificări la imobilele în care se desfășoară activități cu public numeros.

Astfel, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică au fost făcute în țară 162 controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate 118 amenzi, în cuantum de 203.000 lei, pentru nerespectarea reglementarilor pe linia apărării împotriva incendiilor.

 

Principalele aspecte urmărite în teren de către inspectorii de prevenire au vizat: exploatarea instalaţiilor electrice, funcţionarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare, funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, obstrucționarea căilor de evacuare, instructajul angajaților, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu și existența planurilor de evacuare în caz de incendiu, arată IGSU.

sursa foto IGSU

 

Totodată, cu prilejul controalelor executate a fost depistat un caz de încălcare gravă a cerinţei de securitate la incendiu, situaţie care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor la un operator economic din comuna Brănești, județul Gorj.

Inspectorii din teren au constatat faptul că a fost depăşit numărul maxim de utilizatori cu mai mult de 10% din valoarea de referinţă, fapt ce a impus, conform prevederilor legale în vigoare (HG nr. 915/2015), oprirea funcţionării acestuia.

 

De asemenea, din ordinul ministrului afacerilor interne, în perioada următoare activitățile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranța celor care frecventează astfel de locații să fie asigurată, iar obligațiile legale ale beneficiarilor să fie respectate.

 

Ultima acțiune preventivă de amploare, derulată la nivel național, care a vizat imobilele în care funcționează cluburi și discoteci, a avut loc în perioada 11-12 noiembrie 2016. În cele două zile au fost controlați 448 operatori economici, fiind aplicate 405 amenzi, în cuantum de peste 788.000 lei, iar două localuri din municipiul Brașov au fost închise din cauza depășirii numărului maxim de utilizatori.(N.B.)

 

 


Intră acum și în grupul de