Donații de cărți din Marea Britanie pentru elevii suceveni


Intră acum și în grupul de

Un lot generos de cărți în limba engleză a ajuns în bibliotecile mai multor școli și grădinițe din județul Suceava. Volumele au fost colectate în cadrul campaniei ”Donează o carte și schimbă viitorul unui copil”, inițiată de Asociațiile Romanian Women in UK și Opes Foundation, ambele cu sediul în Londra, Marea Britanie.

Potrivit reprezentantului celor două asociații, Alina Balațchi, proiectul de colectare de cărți în limba engleză, destinate copiilor din județul Suceava, a fost lansat în luna noiembrie a anului trecut.

”De la demararea campaniei și până în luna ianuarie 2017 au fost strânse, cu ajutorul partenerilor, peste 3000 de cărți care au fost transportate din Londra către România cu ajutorul unui generos partener, compania de transporturi internaționale LIVIU B&V TRANS din Vicovu de Sus”, a declarat Balațchi.

Ea a precizat că primul transport de cărți a fost destinat Bibliotecii Bucovinei ”I.G. Sbiera” din Suceava, aici aflându-se începând din acest an, cu sprijinul directorului instituției, Gabriel Cărăbuș, aproape o mie cărți destinate cititorilor de limbă engleză de diferite abilități.

Totodată, cu sprijinul conf. univ. dr. Otilia Clipa, de la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, au fost identificate mai multe școli și cadre didactice dedicate care au devenit beneficiari ai acestei donații: Grădinita nr. 2 GPN ”Dumbrava Minunată” Dumbraveni, Școala Gimnazială Siret – învățământ primar, Școala Gimnazială Herla, Școala Gimnazială Găinești,  Școala Gimnazială Rădăuți, Colegiul ”Andronic Motrescu” Rădăuți, Grădinița GPP ”Micul Prinț” din Rădăuți, Colegiul Tehnic Rădăuți, Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Rădăuți, Școala Gimnazială Salcea.

”Prin coordonarea doamnei Roxana Chiriac, peste 500 de cărți vor inspira și facilita accesul către cunoaștere elevilor de la Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” și Liceul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava precum și a Școlii Generale cu clasele I-VIII din Bosanci”, a mai arătat Alina Balațchi.

Campania ”Donează o carte și schimbă viitorul unui copil” face parte dintr-un concept mai larg al organizațiilor inițiatoare, de promovare a interculturalității și a importanței deschiderii lingvistice în sistemul educațional.

Prin acest proiect, aflat la a doua etapă, s-au înființat până în prezent 18 biblioteci de carte de limbă engleză în România.

Parteneri:AlexZ Educational, myRO Aplicația Diasporei, Român în UK, Ziarul Anunțul Românesc. (Irina Lițu)


Intră acum și în grupul de