Doi medici geneticieni din cadrul Laboratorului Synevo vor fi prezenţi, marţi, la Centrul Help Autism Suceava

Doi medici geneticieni vor fi prezenţi, marţi, la Centrul Help Autism Suceava, unde vor oferi părinţilor informaţii şi lămuriri privind starea de sănătate a copiilor lor.

FOTO: www.lifehack.org

Potrivit unui comunicat de presă al filialei sucevene a Asociaţiei Help Autism, doi medici geneticieni, asistent universitar doctor Viorica Rădoi şi medicul primar specializat în genetică medicală Radu Ursu, şef al Departamentului Genetică din cadrul Laboratorului Synevo, vor fi prezenţi, marţi, la Centrul Help Autism Suceava, aceasta fiind a doua vizită efectuată la acest centru, după cea de anul trecut, din preajma Sărbătorii Sf. Nicolae, prilej cu care medicii au realizat controalele medicale şi au oferit copiilor jucării cu scop terapeutic.

Sursa citată precizează că prin iniţiativa acestora se urmăreşte  “stabilirea factorilor genetici ce influențează diagnosticele copiilor”, iar cei doi medici vor aduce părinților lămuriri suplimentare și informații vitale în ceea ce privește starea de sănătate a copiilor.

În comunicatul de presă se arată că această acţiune se realizează cu sprijinul Laboratorului Synevo, care “vine în sprijinul familiilor prin oferirea unor reduceri pentru analizele genetice”.

(Liliana Bujdei)