DSP Suceava: 12 la sută dintre părinții suceveni au semnat că refuză vaccinarea copiilor lor împotriva rujeolei

Un procent de 12 la sută din totalul părinţilor care au copiii încrişi la medicii de familie din judeţul Suceava au semnat că refuză vaccinarea împotriva rujeolei, potrivit statisticii realizate de DSP Suceava.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că 12 la sută din totalul părinţilor care au înscrişi copiii la medicii de familie din judeţul Suceava au semnat că refuză vaccinarea antirujeolică a copiilor lor, cei mai mulţi copii restanţieri fiind înregistraţi la grupa de vârstă 5-9 ani.

Zorescu a spus că deşi în cursul lunii iulie a fost raportată vaccinarea a 2006 copii, iar cifra copiilor imunizaţi este “mulţumitoare” şi în creştere “remarcabilă” faţă de luna iunie, totuşi, se înregistrează încă foarte mulţi copii restanţieri, iar în aceste condiţii autorităţile sanitare şi medicii de familie trebuie să acţioneze “mai susţinut” pentru creşterea procentului de acoperire vaccinală.

Ea a mai spus că cei mai mulţi copii restanţieri se înregistrează la grupa de vârstă 5-9 ani, constatându-se că sunt părinţi care refuză “consecvent” vaccinările, iar potrivit unei statistici realizate de DSP Suceava, un procent de12 la sută dintre părinţii care au copii înscrişi la medicii de familie au semnat că refuză vaccinarea.

“Mai există o categorie mare de copii care sunt plecaţi în străinătate, dar şi cei care deşi sunt anunţaţi, nu se prezintă la vaccinare, fapt pe care noi îl considerăm tot un refuz mascat al vaccinării. Adică, părintele nici nu-şi asumă prin semnătură refuzul vaccinării, dar nici nu se prezintă la medicul de familie pentru a vaccina copiii”, a explicat Zorescu.

Medicul sucevean a precizat că pentru aproximativ o treime dintre copiii înscrişi la medicii de familie există un “refuz mascat” al părinţilor de a-şi imuniza copiii împotriva rujeolei.

Directorul adjunct al DSP Suceava a menţionat că existe suficiente doze de vaccin ROR pentru perioada următoare, care au fost distribuite medicilor de familie, iar din acest motiv autorităţile sanitare fac un nou apel către medicii de familie pentru mobilizarea şi derularea unei campanii active de vaccinare antirujeolică.

“La grupa de vârstă 5-9 ani sunt copii care nu au nici o doză de vaccin ROR administrată, iar aici merge cel mai greu vaccinarea. Sunt părinţi care refuză consecvent vaccinarea copiilor de la naştere. În cursul lunii iulie s-au vaccinat împotriva rujeolei doar 173 de copii din această categorie de vârstă, care nu aveau nici o doză de vaccin în antecedente”, a subliniat Zorescu.

Ea a arătat că în judeţul Suceava sunt aproximativ 1200 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, înscrişi pe listele medicilor de familie, care nu au administrată nici o doză de vaccin ROR, iar la aceeaşi categorie de vârstă mai sunt şi copii care au doar o doză de vaccin în antecedente.

Medicul epidemiolog sucevean a precizat că la administrarea vaccinului ROR se înregistrează cel mai mare procent de refuz al imunizării copiilor, adăugând că, în general, în maternitate sunt administrate vaccinurile în procent de peste 90 la sută.

Ea a arătat că ar trebui să existe o mai mare preocupare şi din partea medicilor de familie în ceea ce priveşte campania de vaccinare antirujeolică.

“Vom trimite o adresă către medicii de familie din judeţ în care îi rugăm să facă un efort în mobilizarea acestor copii, pentru că în mod sigur mai sunt părinţi care poate între timp s-au mai răzgândit şi doresc să-şi vaccineze copiii”, a spus Zorescu.

Directorul adjunct al DSP Suceava a mai spus că de la organizarea celor şapte centre de vaccinare în localităţile unde nu sunt medici de familie şi până în prezent, au fost vaccinaţi antirujeolic 23 de copii , din care doi copii la centrul de vaccinare de la Coşna, un copil la Cârlibaba, şase copii la Poieni-Solca şase copii , şase la Suceviţa, patru la Suceava, în timp ce în centrul de vaccinare de la Crucea nu s-a vaccinat nici un copil.

(Liliana Bujdei)