Spitalele din Fălticeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Siret şi Gura Humorului, controlate de inspectorii sanitari în decembrie. Nu au fost înregistrate probleme mari la aceste unităţi sanitare verificate, a declarat inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică

Inspectorii sanitari suceveni au continuat în luna decembrie acţiunile de control la unităţile sanitare cu paturi din judeţul Suceava, fiind controlate Spitalele municipale Fălticeni, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, Spitalul orăşenesc Gura Humorului, Spitalul de Boli Cronice Siret şi Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.

Inspectorul şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul epidemiolog Dinu Florin Sădean, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în urma acestor controale nu au fost înregistrate probleme mari la unităţile sanitare cu paturi controlate, în unele situaţii fiind stabilite termene de remediere a unor deficienţe.

El a spus că la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc urmează să fie reabilitată Secţia de Boli Infecţioase în cursul acestui an, la Fălticeni unitatea sanitară urmează să se mute în acest an în noul sediu, la Spitalul de Boli Cronice Siret există un plan de conformare cu termen de realizare până la 31 decembrie 2021, aici fiind depistate mai multe probleme, de aici şi termenul de conformare este mai lung, în timpul controalelor constatându-se că pavimentele erau degradate, stoleria este veche, că nu toate paturile dispun de instalaţie de oxigen, iar unitatea nu are o rezervă de apă, dar că acest spital ar urma să intre în reabilitare majoră în cadrul unui proiect transfrontalier.

Sădean a spus că la Spitalul municipal Vatra Dornei există un plan de remediere pentru efectuarea unor reparaţii în Secţiile Interne şi Chirurgie, precum şi la spălătoria unităţii, iar la Spitalul orăşenesc Gura Humorului inspectorii sanitari au depistat pardoseli deteriorate, precum şi lipsa plaselor de protecţie împotriva vectorilor la geamurile spitalului.

La Spitatul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc nu au fost depistate probleme deosebite, a precizat Sădean.

Reamintim că în cursul lunii noiembrie 2017, inspectorii sanitari suceveni au efectuat controale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, la Spitalul municipal Rădăuţi şi la Spitalul privat Bethesda Suceava.

(Liliana Bujdei)