În prima jumătate a acestui an pompierii au salvat 106 persoane


Intră acum și în grupul de

În perioada 01.01 – 30.06.2009, serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au participat la 813 intervenţii, din care: 227 incendii (27,92% din totalul intervenţiilor), 185 arderi necontrolate (22,75%), 83 alte situaţii de urgenţă (10,21%), 37 acţiuni pentru asistenţa persoanelor (4,55%), 88 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (10,83%), 29 acțiuni pentru alte intervenții (3,57%) precum şi 164 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. (20,17%).

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, viteza medie de deplasare a autospecialelor la incendii 47 km/h. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008, numărul intervenţiilor a scăzut cu 28,5%, respectiv de la 1137 în primul semestru al anului 2008, la 813 în primul semestru al anului 2009, ponderea cea mai mare având-o intervenţiile la arderile necontrolate, al căror număr a crescut cu 277.55%.

Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au stins singure 4 incendii (2% din totalul incendiilor) şi 115 (51%) în cooperare cu serviciile profesioniste.

În cele 813 situaţii de urgenţă pompierii profesionişti au salvat 106 persoane din care 47 adulţi şi 57 copii, au fost asistate medical 181 de persoane, au fost salvate 78 de animale şi 77 păsări şi s-au protejat bunuri în valoare de peste 231 milioane lei.

S.M.U.R.D. a intervenit în 164 cazuri ( 91 cazuri de asistenţă medicală de urgenţă, 62 accidente rutiere şi 11 asistenţă persoane), acordând ajutor medical de urgenţă sau descarcerare la 181 persoane (165 adulţi şi 16 copii).

Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008 a scăzut atât numărul cazurilor de urgenţă la care a participat S.M.U.R.D. (cu 76%), cât şi numărul persoanelor asistate (cu 75%).

Timpul mediu de răspuns al S.M.U.R.D. a fost de 14 minute, iar timpul mediu de intervenţie de 26 minute.

Asistenţa medicală de urgenţă s-a asigurat la 93 persoane (9 copii), în cazul următoarelor afecţiuni: medicale – 35,16%, traumatisme – 19,78%, boli cardiace – 10,99%, probleme neurologice-psihiatrice – 1,10%, intoxicaţii – 5,49%, arsuri – 2,20%, chirurgicale şi neurochirurgicale – 1,10%, stop cardiorespirator resuscitat – 1,10%, pacient găsit decedat – 5,49%, transport interclinic – 1,10%, precum şi alte afecţiuni – 16,49%.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008, numărul intervenţiilor la accidente de circulaţie a scăzut cu 65,56%, de la 180 în primul semestru al anului 2008 la 62 în primul semestru al anului 2009. În urma accidentelor au fost asistate 79 persoane, din care 6 copii.


Intră acum și în grupul de