Primăriile sucevene încalcă legile privind protecţia patrimoniului arheologic (VIDEO)

Consilierii Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional (DCCPN) Suceava au făcut o serie de verificări pe teritoriul judeţului, privind patrimoniul imobil, şi au constatat că primăriile interpretează şi aplică în mod incorect legile privind protecţia monumentelor şi a patrimoniul arheologic. Mai mult, se eliberează autorizaţii de construire în zonele de protecţie a monumentelor fără avizul Direcţiei de Cultură şi se efectuează lucrări complexe pentru modernizări de drumuri, reţele edilitare fără avize şi descărcări de sarcină arheologică.

Directorul DCCPN Suceava, Daniel Hrenciuc a precizat că o altă constatare este faptul că nici monumentele istorice nu sunt marcate corespunzător şi nici căile de acces spre monumente nu au însemne specifice.

Potrivit lui Daniel Hrenciuc, consecinţele acestor nereguli sunt distrugerile iremediabile ale siturilor arheologice şi pierderea patrimoniului arheologic, mărturii ale existenţei umane civilizate pe arii extinse, dar şi alterarea cadrului arhitectural şi peisagistic al monumentelor, nu numai a celor de arhitectură, ci şi a rezervaţiilor şi monumentelor naturii.

În consecinţă, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Suceava propune înfiinţarea unei comisii cu specialişti ai DCCPN, ai Inspecţiei în construcţii şi Poliţiei, pentru verificarea şi sancţionarea abaterilor atât de la legislaţia privind protecţia monumentelor şi a patrimoniului arheologic cât şi, coroborat, legislaţia privind autorizarea lucrărilor de construire în zonele de protecţie.

De asemenea, se doreşte organizarea de şedinţe zonale cu primarii, secretarii, referenţii cu problemele de urbanism pentru instruiri privind legislaţia.