O femeie a rămas fără două degete în urma unui accident de muncă la o fabrică de pâine din Dărmănești


Intră acum și în grupul de

O femeie de 40 ani din comuna suceveană Dărmănești a suferit un accident la locul de muncă, în urma căruia şi-a pierdut două degete.

Femeia este angajată la o fabrică de produse de panificație. Astfel, joi, în timpul programului de lucru, ea se afla în interiorul spațiului de producție. La un moment dat, în timp ce se afla în zona unei benzi de manevrare a aluatului, femeia a luat o bucată din aluat de pe bandă și-a prins două degete ale mâinii drepte în aceasta suferind leziuni fizice.

După producerea leziunii, ea a fost transportată la UPU al SJU Suceava de către administratorul societății comerciale. Astfel, în urma examinării medicale a fost stabilit diagnosticul ”amputație traumatică”, ”falangă distală”, ambele la degetele 2 și 3 ale mâinii drepte.

Totodată, a fost sesizată și Poliția, iar în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, ”neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” și ”nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.


Intră acum și în grupul de